DCNews Stiri UE și mai multe țări NATO sar în apărarea Groenlandei și Danemarcei după remarcile lui Trump

UE și mai multe țări NATO sar în apărarea Groenlandei și Danemarcei după remarcile lui Trump

Foto: Unsplash / Groenlanda

Uniunea Europeană şi mai multe ţări europene membre ale NATO şi-au arătat miercuri sprijinul faţă de Danemarca după ce preşedintele SUA Donald Trump a spus, din nou, că Groenlanda ar trebui să se afle sub control american, nu danez.

Mai multe țări europene din NATO, alături de Uniunea Europeană, au transmis miercuri un mesaj de susținere pentru Danemarca, ca reacție la noile declarații ale lui Donald Trump privind preluarea controlului asupra Groenlandei de către SUA.

Comisia Europeană îi răspunde lui Trump: Viitorul Groenlandei îl decid groenlandezii și danezii

Deciziile privind viitorul Groenlandei aparţin "locuitorilor Groenlandei şi danezilor", a transmis Comisia Europeană miercuri, în urma unor noi remarci ameninţătoare ale preşedintelui american Donald Trump pe această temă, relatează AFP.

"Integritatea teritorială, suveranitatea naţională şi inviolabilitatea frontierelor sunt principii fundamentale ale dreptului internaţional", a declarat reporterilor la Bruxelles Olof Gill, purtător de cuvânt al Comisiei Europene.

Islanda, Olanda și Letonia, cei mai fermi pentru sprijinul Groenlandei

De asemenea, liderii Islandei, Olandei şi Letoniei au fost cei mai fermi în a strânge rândurile în jurul Copenhagăi la summitul NATO de la Ankara, transmite EFE.

"Poporul Groenlandei a spus că nu vrea să facă parte din SUA", a declarat miercuri presei prim-ministrul islandez Kristrun Frostadottir, la sosirea la summitul din Turcia.

Deşi a recunoscut că problema acestui teritoriu autonom a fost "o temă recurentă în declaraţiile preşedintelui SUA", ea şi-a exprimat "speranţa" ca în discuţiile în curs să se ajungă la o soluţie acceptabilă pentru toate părţile. "Cred că, cu tot ce am văzut în ultimele şase până la 12 luni, NATO devine mai puternică decât era înainte de situaţia în care ne aflăm", a opinat Frostadottir.

La rândul său, prim-ministrul olandez Rob Jetten a declarat că, în ultimele luni, aliaţii europeni "s-au dovedit destul de capabili să apere acest continent" şi singuri, "deşi evident cu ajutorul americanilor".

Preşedintele leton, Edgars Rinkevics, a menţionat că poziţia ţării sale este "foarte clară" în a considera Groenlanda "o parte indispensabilă a Danemarcei", dar a subliniat şi necesitatea "consolidării securităţii în Arctica", lucru pe care NATO "este pregătită să îl facă".

Finlanda a evitat să comenteze

Omologul său finlandez, Alexander Stubb, a evitat să comenteze această problemă atunci când a fost întrebat de presă la sosirea sa, afirmând pur şi simplu că alianţa va fi "mai puternică ca oricând".

Anterior, prim-ministrul danez Mette Frederiksen - unul dintre primii şefi de stat sosiţi la Ankara pentru ziua a doua a summitului - a declarat că Groenlanda "nu este de vânzare" şi a avertizat că Copenhaga va apăra "fiecare centimetru al teritoriului său".

"Ne aşteptăm ca toată lumea, inclusiv toţi aliaţii noştri, să respecte dreptul poporului groenlandez la autodeterminare, deoarece suntem un stat suveran şi avem nevoie ca toată lumea să ne respecte integritatea teritorială şi suveranitatea", a declarat ea.

Trump insistă că Groenlanda ar trebui să fie controlată de SUA și critică dur Danemarca

Cu o zi înainte, Trump a zis că Groenlanda ar trebui să fie sub controlul SUA, a acuzat Danemarca că "nu cheltuieşte bani pentru a ajuta cu adevărat" teritoriul insular şi i-a criticat pe europeni pentru că nu doresc să accepte această idee, "cu toţi banii pe care (SUA) îi cheltuiesc pentru a-i ajuta împotriva Rusiei", notează Agerpres.

VEZI ȘI - Imaginile zilei la Ankara, înainte de şedinţele de la Summit-ul NATO cu Emmanuel Macron - video în articol

Comentarii (1)

Sasha   •   08 Iulie 2026   •   15:03

Comisia europeana si multe tari separat chiar daca fac parte din Uniunea europeana si-au exprimat sprijinul fata de Danemarca si Groenlanda la comentariile lui Trump. Apropo vocea Romaniei unde este ?. De ce ne ascundem dupa fusta Comisiei , cand ar trebui sa punctam si noi mai clar. Dar cine sa o faca? Personajul de la Cotroceni poarta o palarie prea mare pentru el, de restul nu mai vorbim.

Citește mai multe din Stiri
Citește mai multe din Stiri