DCNews Stiri Turiștii ocolesc SUA: Europa și Japonia câștigă teren

Turiștii ocolesc SUA: Europa și Japonia câștigă teren

SUA - Freepik

Statele Unite au înregistrat anul trecut o scădere de 6% a numărului de vizitatori străini, chiar dacă turismul global a depăşit îngrijorările legate de saturaţie în unele locaţii, consemnând o creştere de 6,7% a cheltuielilor faţă de anul precedent, potrivit unui organism reprezentativ, transmite Reuters.

Peste 1,5 miliarde de turişti au cheltuit 11.700 miliarde de dolari pe hoteluri, croaziere şi zboruri anul trecut, conform datelor furnizate de Consiliul Mondial al Turismului şi Călătoriilor (WTTC). Contribuţia industriei turismului a fost echivalentă cu 10,3% din Produsul Intern Brut global, cheltuielile turistice crescând de două ori mai rapid decât creşterea economică globală, a precizat WTTC.

Politicile SUA îndepărtează turiștii străini

Având în vedere că mulţi oameni, în special din generaţiile mai tinere, călătoresc mai frecvent, preocupările legate de politicile anti-imigraţie ale SUA au împins turiştii către ţări europene precum Spania şi Franţa, precum şi Japonia, a declarat Gloria Guevara, preşedinte şi director interimar al WTTC.

Citește și: Danemarca își sporește prezența militară în Groenlanda, alături de aliații NATO

Latino-americanii, inclusiv columbienii şi mexicanii, au călătorit mai puţin în SUA, în timp ce mexicanii care au continuat să meargă în SUA au făcut călătorii mai scurte, a spus Gloria Guevara.

Franţa a primit 105 milioane de vizitatori în 2025, în timp ce peste 96,5 milioane de turişti au sosit în Spania, conform estimărilor WTTC, cu mult peste cele 68 de milioane de turişti străini care au vizitat SUA anul trecut.

SUA rămâne lider global în turism

Pe măsură ce numărul turiştilor străini care au vizitat SUA în 2025 a scăzut, a treia cea mai vizitată ţară din lume a înregistrat cheltuieli cu 7% mai mici ale turiştilor străini, conform estimărilor WTTC. Cu toate acestea, cheltuielile turiştilor autohtoni au compensat acest lucru. SUA este cea mai mare economie din lume în domeniul călătoriilor şi turismului.

Industria turismului continuă să crească în ciuda reacţiilor negative ale unor localnici din zonele turistice populare, a spus Guevara.

"Nu am văzut impactul supraturismului şi cel mai bun exemplu este tocmai acolo unde a apărut supraturism, în special în Europa şi Japonia, unde vedem un nou record", a spus preşedintele WTTC.

Prognozele WTTC arată că industria turismului global va creşte cu 4,5% în 2026, depăşind din nou creşterea economică globală. 

Știri similare din categoria Stiri Vezi toate articolele