DCNews Stiri Trump: SUA negociază cu un nou regim al Iranului. Ultimatum pentru deschiderea Strâmtorii Ormuz

Trump: SUA negociază cu un nou regim al Iranului. Ultimatum pentru deschiderea Strâmtorii Ormuz

Președintele american Donald Trump. Sursa foto: Agerpres

Preşedintele american Donald Trump a avertizat încă o dată Iranul să deschidă Strâmtoarea Ormuz şi a descris într-un mesaj publicat luni, în reţeaua sa Truth Social, consecinţele în cazul în care Teheranul nu se conformează.

Trump: SUA, negocieri cu un nou regim iranian

Statele Unite ale Americii sunt în discuţii serioase cu UN REGIM NOU, MAI REZONABIL, pentru a pune capăt Operaţiunilor noastre Militare în Iran.

S-au făcut progrese majore, dar dacă indiferent de motiv nu se ajunge rapid la o înţelegere, la care probabil se va ajunge, şi dacă Strâmtoarea Ormuz nu este 'Deschisă pentru Clienţi' imediat, ne vom încheia încântătorul 'sejur' în Iran aruncând în aer şi ştergând de pe faţa pământului toate Centralele lor Electrice, Puţurile de Petrol şi Insula Kharg (şi posibil toate instalaţiile de desalinizare!), pe care până acum nu le-am 'atins' intenţionat.

Asta va fi răzbunarea pentru mulţi soldaţi şi alţii de-ai noştri măcelăriţi şi ucişi de Iran în timpul 'Domniei Terorii' în cei 47 de ani ai vechiului Regim. Mulţumesc pentru atenţia acordată subiectului. Preşedintele DONALD J. TRUMP”, a scris președintele american, luni, pe rețeaua Truth Social.

Pe insula Kharg din Golful Persic se află instalaţii vitale pentru exporturile de petrol din Iran.

Trump a acordat săptămâna trecută Iranului un ultimatum de 10 zile, care expiră în 6 aprilie, pentru deblocarea strâmtorii prin care înainte de război se desfăşurau 20% din transporturile mondiale de petrol şi gaze naturale.

Liderii iranieni au dezminţit explicit până acum că ar avea loc vreo negociere directă cu Statele Unite, potrivit Reuters, citat de Agerpres.

Știri similare din categoria Stiri Vezi toate articolele