Construcţia unei arene temporare care urmează să găzduiască o competiţie majoră de arte marţiale mixte (MMA) pe 14 iunie, cu ocazia zilei de naştere a preşedintelui american Donald Trump, care va împlini 80 de ani, era în plină desfăşurate marţi la Casa Albă, informează AFP şi Agerpres.
Macaralele asamblau un arc metalic gigantic, vizibil în spatele celebrei clădiri albe, au observat jurnaliştii prezenţi la faţa locului.
Pe această structură vor fi instalate reflectoarele care vor ilumina şase lupte anunţase de Ulimate Fighting Championship (UFC), organizaţia care domină lumea artelor marţiale mixte.
De asemenea, urmează să fie instalate un octogon - platforma înconjurată de grilaje, în care au loc luptele -, şi tribune, conform planurilor prezentate de UFC.
Costul total al evenimentului este estimat la 60 de milioane de dolari, conform informaţiilor difuzate de mass-media.
"UFC plăteşte. Nu se folosesc bani publici pentru această instalaţie", a declarat un oficial al Casei Albe.
Una dintre lupte îi va aduce faţă în faţă pe francezul Ciryl Gane şi pe brazilianul Alex Pereira, având ca miză titlul mondial interimar la categoria grea.
Evenimentul principal al galei îi va opune pe spaniolul neînvins Ilia Topuria, clasat pe locul doi în clasamentul general UFC, şi pe americanul Justin Gaethje, care vor lupta pentru centura de la categoria uşoară.
Se aşteaptă ca aproximativ 4.500 de invitaţi să stea pe peluza de sud a Casei Albe, iar alţi până la 100.000 vor putea urmări luptele pe un ecran uriaş într-un parc alăturat.
VEZI ȘI: Trump, supus unui nou control medical: A treia evaluare în ultimele 13 luni
Dana White a negat acuzaţia că ar organiza un eveniment politic
Dana White, conducătorul UFC şi un aliat apropiat al lui Donald Trump, a negat acuzaţia că ar organiza un eveniment politic.
"Iubesc această ţară, aşa cum o iubeşte oricine de stânga. Iubesc această ţară, aşa cum o iubeşte oricine de dreapta. Ceea ce se întâmplă este că cheltuiesc o mulţime de bani pentru a sărbători cea de-a 250-a aniversare a Statelor Unite", a declarat White pentru revista Time.
Principala putere mondială va sărbători pe 4 iulie cea de-a 250-a aniversare a Declaraţiei de Independenţă din 1776.
Preşedintele american, a cărui pasiune pentru sporturile de luptă a început cu mult înainte de cariera sa politică, a dezvoltat legături puternice cu lumea MMA şi cu anumite sporturi populare în rândul tinerilor albi, o categorie demografică ce a jucat un rol crucial în victoria sa din 2024.
Donald Trump a lansat, de asemenea, organizarea unei curse stradale la Washington, în perioada 21-23 august, gestionată de organizatorii campionatului automobilistic IndyCar.
Ocupanţi Casei Albe sunt acum obişnuiţi cu proiectele de construcţie, cum ar fi cea a unei viitoare săli de bal, un proiect drag lui Donald Trump, care se derulează în imediata vecinătate a viitoarei arene MMA.