Adrian Năstase trage concluziile după întâlnirea trilaterală de la Shenzen, dintre Donald Trump, Vladimir Putin şi Xi Jinping. Cine stabileşte regulile noii ordini internaţionale?
Pe 19 noiembrie, Vladimir Putin, Donald Trump şi Xi Jinping au avut o întâlnire trilaterală în cadrul Summitului Asia Pacific, de la Shenzen. La scurt timp după întâlnire, Donald Trump a anunţat că speră să se ajungă la un acord pentru încheierea războiului din Ucraina până în ianuarie 2027.
Adrian Năstase trage concluziile trilateralei şi pune o întrebare cheie. Cine stabileşte regulile noii ordini internaţionale?
"1. Am pornit de la economie. Ajungem inevitabil la putere.
Stimați invitați, dragi prieteni, mă bucur să vă întâmpin la Fundația Europeană Titulescu.
Tema noastră privește relațiile Europei și ale României cu China: dialogul politic, schimburile comerciale, investițiile și perspectivele cooperării. Evenimentele ne obligă însă să începem cu mediul strategic în care aceste relații vor evolua.
Energia, tehnologiile, mineralele critice, infrastructura și sistemele de plăți au devenit instrumente ale competiției pentru putere.
Părea că vom discuta despre oportunități economice. Suntem constrânși să discutăm despre cine va stabili regulile în care acestea vor putea fi valorificate.
2. Alegerile americane: schimbare internă, incertitudine externă.
Alegerile americane au produs un recul politic important pentru administrația Trump. Efectele instituționale depline vor apărea odată cu instalarea noului Congres.
Dificultățile interne ale unui președinte nu produc însă automat moderație externă. Ele pot încuraja căutarea unor succese diplomatice spectaculoase.
Europa trebuie să ia în calcul atât perspectiva compromisurilor, cât și riscul unor noi inițiative unilaterale.
Credibilitatea alianțelor presupune continuitate. Securitatea unui stat nu poate depinde exclusiv de relațiile personale dintre lideri sau de rezultatul următoarelor alegeri dintr-o altă țară.
3. Shenzhen: declarație despre pace, întrebări despre reguli.
Reuniunea Trump–Xi–Putin s-a încheiat cu o declarație comună, publicată inclusiv de Casa Albă. Documentul privește reforma ONU, aprovizionarea cu produse petroliere, imunitatea oficialilor de stat și dialogul pentru reducerea riscurilor nucleare. Nu cuprinde un acord pentru încetarea războiului din Ucraina și nici un calendar de dezarmare.
Angajamentul pentru reducerea riscurilor nucleare trebuie salutat. Dialogul dintre puterile nucleare este necesar și servește intereselor întregii lumi.
Dar declarația despre pace nu menționează Ucraina. Capacitatea celor trei de a negocia între ei nu le conferă dreptul de a decide soarta celor absenți.
Nu putem proclama o nouă Ialtă numai pe baza unei fotografii. Putem însă întreba dacă se conturează o practică prin care câteva capitale negociază probleme decisive pentru alte state, iar acestea află ulterior concluziile.
La Shenzhen, cei trei și-au afirmat responsabilitatea pentru stabilitatea mondială. Credibilitatea acestei revendicări se va măsura prin respectarea regulilor care îi protejează și pe ceilalți.
4. ONU invocată de Putin: o ironie crudă.
La deschiderea trilateralei, Putin a invocat responsabilitatea celor trei puteri pentru păstrarea și consolidarea dreptului internațional, inclusiv a Cartei ONU și a principiilor sale.
Este o ironie crudă: conducătorul statului care a agresat Ucraina revendică apărarea principiilor pe care propria sa politică le încalcă.
Carta nu poate fi redusă la privilegiile membrilor permanenți ai Consiliului de Securitate. Ea cuprinde și obligațiile acestora: egalitatea suverană, respectarea integrității teritoriale și interdicția amenințării cu forța sau a folosirii forței împotriva altor state.
Nu poți revendica autoritatea ordinii din 1945 și, simultan, să încalci principiile care îi dau legitimitate.
Tocmai marile puteri au o răspundere sporită pentru respectarea regulilor. Altfel, responsabilitatea specială devine un privilegiu al impunității.
5. Ce rol va mai avea dreptul internațional?
Discursul recent al lui Marco Rubio ridică această întrebare într-o formă brutală. Referirea la Pompei și la oamenii înarmați cu săbii apare în contextul respingerii autorității Curții Penale Internaționale. Implicația politică depășește însă disputa cu această instituție.
Declarația de la Shenzhen pune accent pe consimțământul statelor, imunitatea oficialilor și prevenirea abuzurilor instituțiilor penale internaționale. Acest pasaj ridică o întrebare incomodă: se caută întărirea dreptului sau întărirea protecției celor care exercită puterea?
Dacă Rusia încalcă regulile, iar Washingtonul revendică libertatea de a respinge constrângerile externe considerate incomode, ce protecție comună mai rămâne pentru ceilalți?
Pentru România, dreptul internațional este o garanție esențială împotriva arbitrariului. Valoarea lui constă tocmai în obligațiile pe care le impune și celor puternici.
6. Europa: de la contribuție la influență.
Reuniunea Coaliției de Voință de la Berlin, din 19 noiembrie, completează acest tablou. Agenda sa privește sprijinul pentru Ucraina, perspectivele păcii și garanțiile de securitate, cu implicarea Ucrainei, a instituțiilor europene și a NATO.
Declarația finală de la Berlin formulează mai clar poziția europeană: frontierele nu se schimbă prin forță, iar înțelegerile care privesc UE și NATO necesită acordul membrilor lor. Testul este transformarea acestor principii în condiții efective ale negocierii.
Participanții propun încetarea atacurilor asupra infrastructurii energetice pe timpul iernii și protejarea exporturilor alimentare prin Marea Neagră. Sunt propuneri, fără o acceptare rusă demonstrată. Ele interesează direct România: Bucureștiul trebuie să participe la definirea mecanismelor de securitate și verificare.
Potrivit Reuters, Jared Kushner a afirmat că Trump este deschis unor garanții pentru Ucraina similare articolului 5. Această declarație nu echivalează cu garanții semnate.
Europa nu este inactivă. Problema este dacă reușește să transforme contribuția financiară și militară într-o influență politică efectivă.
Berlinul arată că Europa poate susține Ucraina și poate organiza solidaritatea. Rămâne însă întrebarea dacă poate influența termenii păcii. Sprijinul financiar și militar îi conferă greutate, dar această greutate trebuie transformată în participare efectivă la decizie. Europa nu-și poate permite să suporte costurile războiului și ale reconstrucției, iar arhitectura securității sale să fie negociată peste capul ei.
Europa nu poate fi chemată doar să finanțeze consecințele unor aranjamente pe care nu le-a negociat. Iar viitorul Ucrainei nu poate fi stabilit fără Ucraina.
Summitul G20 programat la Miami, în 14–15 decembrie, va oferi un cadru mai larg, care include Uniunea Europeană și statele europene membre ale grupului. Dar prezența la masă nu este suficientă: trebuie să existe obiective comune, propuneri și mijloace pentru susținerea lor.
În această perspectivă, participarea europenilor la viitoarea reuniune de la Miami va trebui judecată prin influența lor asupra deciziilor. Prezența la masă este necesară; capacitatea de a modela rezultatul este decisivă.
Între Shenzhen, Berlin și Miami se va vedea dacă Europa poate trece de la reacție la inițiativă.
7. Lecția Ligii Națiunilor și limitele sancțiunilor.
Aici, la Fundația Titulescu, comparația cu securitatea colectivă interbelică este firească.
După agresiunea Italiei împotriva Etiopiei, în 1935, Liga Națiunilor a impus sancțiuni. Petrolul a rămas însă în afara embargoului, iar ruta prin Suez a rămas deschisă. Măsurile au produs costuri, dar nu au împiedicat cucerirea Etiopiei.
Între angajamentele colective și calculele individuale ale marilor puteri s-a deschis o breșă exploatată de agresor.
Paralela cu Rusia trebuie făcută riguros. Putem constata că sancțiunile nu au oprit războiul fără să pretindem că nu au produs efecte. Dar adoptarea succesivă a unor pachete nu poate ține locul unui rezultat strategic.
Instituțiile internaționale își pierd autoritatea când agresorii descoperă că prețul încălcării regulilor rămâne suportabil.
Titulescu înțelegea că securitatea colectivă cere solidaritate efectivă. Pentru țările expuse ambițiilor revizioniste, aceasta era o condiție de supraviețuire.
8. Mesajul Chinei la APEC: cooperare regională și deschidere.
La APEC, președintele Xi Jinping a propus construirea unei comunități Asia-Pacific întemeiate pe solidaritate, deschidere, inovare și dezvoltare incluzivă. A pledat pentru un regionalism deschis și pentru facilitarea comerțului și investițiilor.
Mesajul are și o dimensiune practică: conectarea infrastructurilor, facilitarea transporturilor și procedurilor vamale, stabilitatea lanțurilor de aprovizionare, cooperarea tehnologică și securitatea energetică și alimentară.
Pentru Europa, aceste propuneri merită un răspuns concret: identificarea domeniilor în care cooperarea produce beneficii reciproce, negocierea accesului echitabil pe piețe și reducerea dependențelor excesive.
Rămâne însă întrebarea politică: va apăra China egalitatea suverană cu aceeași consecvență cu care apără deschiderea economică?
Va folosi cooperarea prin ONU, BRICS și formatele regionale pentru consolidarea unor reguli comune? Sau va privilegia negocierile într-un cerc restrâns al marilor puteri?
Multipolaritatea nu garantează multilateralismul. Democratizarea relațiilor internaționale trebuie să se vadă și în dreptul celor absenți de la masa celor puternici de a-și hotărî viitorul.
9. România–China: avem nevoie de o agendă proprie.
România și China au stabilit relații diplomatice în 1949. În 2004, anul intrării României în NATO, relația bilaterală a fost ridicată la nivelul unui Parteneriat Amplu de Prietenie și Cooperare. Orientarea euroatlantică și dezvoltarea cooperării cu China au fost urmărite concomitent.
Formatul de cooperare China–Europa Centrală și de Est și-a pierdut o parte importantă din dinamismul politic inițial. Deși mecanismele sale continuă să funcționeze, relațiile Chinei cu țările regiunii se dezvoltă tot mai diferențiat, cu un accent sporit pe dialogul și proiectele bilaterale.
Nu putem aștepta ca un format regional să suplinească inițiativa noastră diplomatică. România are nevoie de o agendă bilaterală proprie, cu obiective concrete și dialog politic constant, în concordanță cu angajamentele europene și aliate.
Economic, avem nevoie de o relație mai echilibrată: acces mai bun pentru produsele românești pe piața chineză, contacte între întreprinderi și proiecte viabile. Agricultura, industria prelucrătoare, turismul, cooperarea energetică și schimburile universitare merită examinate concret.
Prietenia tradițională este un capital diplomatic. Valoarea sa actuală depinde de capacitatea de a-l transforma în rezultate reciproc avantajoase.
10. Marea Neagră și Constanța: geografia are nevoie de strategie.
Marea Neagră va rămâne centrală pentru securitatea și economia României. Navigația, infrastructura energetică, rutele comerciale și reconstrucția Ucrainei ne vor influența direct viitorul.
Portul Constanța, conectat cu Dunărea și cu rețelele terestre europene, poate consolida rolul României în logistica regională și în reconstrucție. Poate susține și dezvoltarea schimburilor cu piețele asiatice, inclusiv China.
Accentul pus de președintele chinez pe conectivitate oferă un punct de plecare pentru o discuție practică. Dar avantajele geografice trebuie susținute prin infrastructură, investiții și administrație competentă.
Obiectivul trebuie să fie crearea de valoare în România: servicii portuare, depozitare, procesare, activități industriale și conexiuni comerciale fiabile. Proiectele trebuie evaluate prin viabilitatea lor, regulile europene și cerințele de securitate ale infrastructurii critice.
11. Pe cine se poate baza România?
România se bazează pe alianțele și parteneriatele sale. Trebuie să investească și în capacitățile care le fac eficiente: apărare, infrastructură, industrie și diplomație.
În relația cu SUA, avem nevoie de consultări substanțiale privind securitatea Mării Negre și continuitatea angajamentelor aliate. Cu China, de dialog politic și proiecte economice concrete. În raport cu Rusia, diplomația trebuie legată de comportamentul său efectiv și de respectarea drepturilor Ucrainei.
Fidelitatea față de alianțe trebuie însoțită de propria gândire strategică. O declarație a celor trei nu înlocuiește strategia noastră. O face mai necesară.
Întrebarea pentru dezbaterea noastră este aceasta: noua ordine va oferi mai multă securitate tuturor sau doar mai multă libertate de acțiune câtorva puteri?
Pentru România, răspunsul va depinde și de capacitatea de a participa la formularea deciziilor, înainte de a fi puși în situația de a le suporta consecințele", a transmis Adrian Năstase pe blogul său.