Nghia Hoang Pho (68 de ani) fusese angajat într-o unitate specializată împotriva criminalităţii cibernetice a NSA. El a pledat vinovat în luna decembrie pentru deţinere ilegală de documente clasificate ca secret de stat în domeniul apărării. Autorităţile au descoperit că, între 2010 şi 2015, el a adus documente top secret la domiciliu, inclusiv programe şi date care au ajuns în posesia serviciilor de informaţii ruseşti. Acesta nu a avut intenţia să divulge cu bună ştiinţă aceste informaţii, dar a încălcat legea prin aducerea acestor documente de apărare clasificate la domiciliu.
Informații, sustrase prin antivirus
Nghia Hoang Pho a introdus respectivele documente în calculatorul său personal protejat de software-ul companiei ruse Kaspersky Lab, specializată în securitatea informatică. Potrivit autorităţilor americane, serviciile de informaţii ruseşti au avut acces la calculatorul său prin intermediul acestui software. Publicaţia Wall Street Journal a indicat anul trecut că hackeri ruşi au accesat documente care explicau modul în care însăşi NSA 'spărgea' calculatoare străine şi se apăra de atacuri cibernetice. 'Din cauza acţiunilor sale, Pho a compromis unele dintre cele mai secrete informaţii ale ţări şi a obligat NSA să renunţe la iniţiative importante pentru a se proteja şi a apăra capacităţile sale operaţionale, un cost financiar şi operaţional foarte ridicat', a explicat procurorul Robert Hur.
SUA - Rusia, încă o controversă
În urma acestui incident, FBI a ordonat funcţionarilor federali din SUA să dezinstaleze toate programele antivirus ale Kaspersky Lab, care alimentează 400 de milioane de computere din întreaga lume şi care conţin aşa-numitele 'uşi închise' (backdoors) - un tip de malware, creat pentru a ocoli sistemele de securitate/autentificare ale unui computer - utilizat de hackeri. Societatea rusă, care realizează 85% din venituri din export, a afirmat că nu există nicio dovadă de posibilă înţelegere între ea şi serviciile de informaţii ruse, declarând că se află 'în centrul unui conflict geopolitic' dintre Washington şi Moscova.