La începutul acestei săptămâni, Stern, care își petrece cea mai mare parte a timpului crescând vite și creând sculpturi la ferma sa din Ventura, California, le-a oferit fanilor o privire asupra vieții sale de când s-a retras din industria divertismentului.
„Salut, așa cum veți descoperi, trăiesc la o fermă și cultivăm mandarine aici”, a spus Stern într-un videoclip pe TikTok care a devenit viral, transmite Fox News.
„Le storc, apoi le congelez și le dau prietenilor mei”, a continuat el fostul actor.
Pe lângă faptul că se ocupă de citricele și vitele sale, Stern este și un artist remarcabil.
Într-un alt videoclip, Stern a prezentat o sculptură impresionantă la care lucrează, ce reprezintă o femeie așezată pe un scaun.
„Așadar, Marv este acum sculptor și fermier. Trăiește visul”, i-a transmis unul din fani.
Actorul Daniel Stern, care joacă rolul lui Marv din Home Alone
La începutul acestui an, Stern, care a lansat o autobiografie intitulată Home and Alone în luna mai, a vorbit despre succesul său în industria cinematografică și a dezvăluit cum era să piardă rolul banditului Marv din „Singur acasă” dintr-o prostie.
„Aproape că am ratat câteva oportunități”, a spus el pentru Los Angeles Times despre anumite decizii de carieră.
Stern, care a jucat alături de Joe Pesci și Macaulay Culkin în Singur Acasă și Singur Acasă 2: Pierdut în New York, a spus că era pe punctul de a pierde rolul lui Marv din cauza „celor mai stupide decizii din viața mea de actor”.
Stern a spus că inițial s-a retras din cauza unor dezacorduri legate de contract. Rolul a fost redistribuit, dar după câteva zile de repetiții, producătorii l-au rugat să revină. Pentru asta, el este etern recunoscător.