DCNews Stiri Stenograme cu șefii Poliției Bistrița-Năsăud: \"Fă-o să se sinucidă\"

Stenograme cu șefii Poliției Bistrița-Năsăud: \"Fă-o să se sinucidă\"

Foto: bistritaonline.ro

Ioan Ovidiu Mureşan: „Păi, fă-o să se sinucidă ...”,

Roberto Hasnaş: „Păi nu-i fac toată ziua, tot o omor, am trimis- o singură ... o trimit singură să-şi rupă capul, şefu’. ... Uitaţi-vă vă rog la planificare, că i-am băgat trei zile de noapte, i-am băgat ... o bag de noapte, o bag cu unu’, o bag cu altul, să fie gelos bărbatu-su ... ce să mai fac, să pun pe unu să o f..., să o filmeze?\"

Inspectorul șef al IPJ Bistrița Năsăud, Ovidiu Mureșan, șeful Poliției Rutiere din cadrul IPJ Bistrița Năsăud, Roberto Emil Hasnaș, și șeful Poliției orașului Năsăud, Leon Anton Cloșcă, sunt urmăriți penal pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu. Cei trei se află în arest preventiv.

Cei doi luaseră în vizor o subalternă care nu dorea să \"mute\" locul de desfăşurare a unui accident soldat cu rănirea unei fetiţe de 8 ani, potrivit rechizitorului DNA, citat în ediția de miercuri a emisiunii \"Sinteza Zilei\", de la Antena 3.
 
\"Asemenea golănii şi măgării sunt greu de explicat şi cu atât mai puţin de înţeles. Colega lor, poliţista, era suspectată de faptul că ar fi colaboratoarea DGA-ului.Acolo se întâmplau lucruri mult mai grave decât aceste dialoguri infecte, în care doi bărbaţi pun la cale până la urmă, distrugerea psihică a unei colege de serviciu, surparea relaţiilor ei de familie şi chiar a imaginii ei publice\", a spus avocata Alice Drăghici, invitată în emisiune. 
Știri similare din categoria Stiri Vezi toate articolele