DCNews Stiri Sorana Cîrstea s-a calificat în sferturi la Roland Garros

Sorana Cîrstea s-a calificat în sferturi la Roland Garros

Tenismena română Sorana Cîrstea. Sursa foto: Agerpres

Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea s-a calificat în sferturile de finală ale turneului de Mare Şlem de la Roland Garros, duminică, după ce a învins-o pe chinezoaica Xiyu Wang cu 6-3, 7-6 (7/4).

Cîrstea (36 ani), numărul 18 mondial, care şi-a anunţat retragerea la finalul anului, are cel mai bun sezon al carierei, cu un titlu la Cluj-Napoca şi semifinale la Rouen şi Roma. Ea şi-a egalat cea mai bună performanţă a sa la Paris, realizată prima oară în 2009. Totodată, sferturile de finală reprezintă cel mai bun rezultat al Soranei la un turneu de Mare Şlem, după cele două de la Paris şi cel atins la US Open în 2023.

Românca a dominat primul set, adjudecat cu 6-3, iar în actul secund a condus cu 5-2, dar nu a reuşit să încheie conturile. Wang (25 ani, 148 WTA) a câştigat patru ghemuri consecutiv, dar Cîrstea a trimis setul în tiebreak, în care s-a impus cu 7-4, după aproape două ore de joc (1 h 55 min).

Wang a învins-o pe Cîrstea în primul lor duel, în 2020, în primul tur la Shenzhen, cu 3-6, 6-1, 6-1.

Cîrstea şi-a asigurat un cec de 470.000 de euro şi 430 de puncte WTA, iar următoarea sa adversară va fi rusoaica Mirra Andreeva, a opta favorită, sau elveţianca Jil Teichmann, potrivit Agerpres. 

VEZI ȘI: 5 obiceiuri aparent inofensive care îți distrug dinții fără să-ți dai seama

Știri similare din categoria Tenis Vezi toate articolele