DCNews › Economie › Sindicatele din casele de pensii amenință cu blocarea activității din cauza Legii salarizării: „E oferta de nerefuzat... pe care o refuzăm cu toții”

Sindicatele din casele de pensii amenință cu blocarea activității din cauza Legii salarizării: „E oferta de nerefuzat... pe care o refuzăm cu toții”

FOTO: Freepik @Muhammad Shoaib

Federaţia Naţională Solidaritatea Socială a Muncii, afiliată la Blocul Naţional Sindical, solicită modificarea prevederilor, care afectează veniturile salariaților din casele de pensii din actualul proiect al legii salarizării. În caz contrar, s-ar putea bloca activitatea, anunță sindicaliștii.

Federația Națională Solidaritatea Socială a Muncii își exprimă profunda nemulțumire cu privire la forma actuală a proiectului Legii salarizării personalului plătit din fonduri publice și solicită modificarea prevederilor care afectează veniturile salariaților din casele de pensii.

”Având în vedere actuala formă a proiectului Legii salarizării personalului plătit din fonduri publice, luăm în calcul și blocarea activității. Nemulțumirile noastre sunt și la valoarea de referință, pentru că în proiectul inițial a fost 4.325 lei, apoi 4.100 de lei, iar acum, ultima variantă, din data de 20 august 2026, a scăzut la 4.000 lei. Asta este oferta de nerefuzat, pe care o refuzăm cu toții. Aseară am aflat și noi de acest draft, nu ne-a arătat nimeni niciun coeficient, nu am știut nimic, a fost făcut așa, pe furiș”, a spus Ionuț Marinescu, preşedintele Federaţiei Naționale Solidaritatea Socială a Muncii, pentru DC News.

Aceeași legislație, aceeași activitate, coeficienți diferiți

”De asemenea, nemulțumirile noastre vizează și diferența foarte mare între cei din teritoriu și cei de la centru. Vorbim de aceeași funcție, respectiv un inspector superior, gradația 5, are un coeficient de 2,15 în teritoriu, iar la nivel central, la aceeași funcție și gradație are un coeficient de 2,80. Raportat la valoarea de referință de 4.000 lei, rezultă o diferență de 2.600 lei brut lunar. Se generează astfel de diferențe”, ne-a mai declarat Ionuț Marinescu.

Care este riscul real, în perspectiva următorilor ani

”Nemulțumirea salariaților nu privește doar nivelul actual al salariilor, ci mai ales perspectiva evoluției acestora în următorii ani.

Diferența salarială tranzitorie poate proteja temporar venitul aflat în plată, însă nu corectează coeficientul inferior prevăzut pentru structurile teritoriale. Mai mult, aceasta poate fi absorbită prin viitoarele majorări, ceea ce înseamnă că o parte dintre salariați pot ajunge să beneficieze de majorări nominale fără creșteri salariale efective.

Aceasta este principala temere a salariaților: ca, în următorii cinci ani, salariile să rămână practic la același nivel, în timp ce costul vieții și inflația vor continua să erodeze puterea de cumpărare. Federația consideră că o lege a salarizării trebuie să producă creșteri salariale reale, nu doar o reașezare a coeficienților și menținerea temporară a veniturilor prin mecanisme compensatorii”, conform unui comunicat al Federaţiei Naționale Solidaritatea Socială a Muncii.

Comentarii (4)

MIHAI   •   23 August 2026   •   19:36

Functionarii de la Casele de Pensii trebuie respectati chiar daca cu sume mici in plus la salarizare ei sunt f importanti pentru viata oamenilor pensionati si a celor pensionabili in viitorul apropiat. Si starea pensionarilor e un indicator de calitate a vietii dintr-o tara europeana.

Thorwald   •   21 August 2026   •   17:06

Eu sunt de acord cu principiul "sa nu cheltuim mai mult decat poate da economia". Dar numai daca-l aplicam peste tot. Si la Ukraina. Si la SAFE. Si la stadioane. Si la finantarea ONG-urilor. Si la construirea centrelor de zi la sate. Si la scutirile fiscale acordate multinationalelor. Scutirea fiscala este si ea o cheltuiala.

Adrian   •   21 August 2026   •   14:00

Ăștia au blocată activitatea tot timpul!

Constantin   •   21 August 2026   •   13:37

Asta este forța de dreapt pe care ați votat-o fără să gândiți în viitor ăștia sunt diabolici vor funcții să dea oamenii buni afară să-și bage lichelele și pe deasupra mai taie și de la elevi dar pentru vacanțele lor nu și pentru chiriile lor nu despre ce mai vorbim. Ei sunt vocali și înjură PSD oare de ce ca ei au fost mai mult la putere mai gândiți!!!

Citește mai multe din Economie
Citește mai multe din Economie