„Pentru noi toţi, pentru întreg sportul românesc, Mircea Lucescu a însemnat foarte mult. El ne-a învăţat pe toţi ce înseamnă să de dedici în totalitate sportului până în ultima clipă. L-am admirat întotdeauna. Îmi pare tare rău pentru momentul acesta. Dumnezeul să-l odihnească şi să aibă grijă de el acolo Sus", a afirmat fostul lider mondial, Simona Halep.
Omagiu public la Arena Națională
Sicriul cu trupul neînsufleţit al fostului selecţioner al echipei naţionale de fotbal a României, Mircea Lucescu, a fost depus, miercuri, la Arena Naţională, suporterii şi iubitorii fotbalului putând să îi aducă un omagiu marelui antrenor până la ora 21:00, iar joi în intervalul 10:00 şi 20:00.
Cortegiul funerar cu sicriul fostului antrenor a ajuns la stadion în jurul orei 16:15, catafalcul fiind însoţit de fiul său Răzvan şi alţi reprezentanţi ai familiei şi rudele apropiate.
Sicriul, acoperit cu drapelul României, a fost aşezat pe o scenă construită pe esplanada de la Tribuna Oficială a Arenei Naţionale. La căpătâiul fostului selecţioner a fost aşezată o fotografie a acestuia şi o coroană albă de flori, iar în stânga şi dreapta se află patru membri ai Gărzii de onoare a Jandarmeriei Române.
Conform programului anunţat de Federaţia Română de Fotbal, ceremoniile funerare se vor desfăşura pe parcursul a trei zile, sub măsuri stricte de securitate şi protocol.
Programul înmormântării
Vineri, ultima zi a ceremoniilor, va fi marcată de discreţie şi solemnitate, cu evenimente desfăşurate în două locaţii. Cortegiul funerar se va deplasa către Biserica Sfântul Elefterie din Capitală, unde slujba de înmormântare va începe la ora 10:00. Participarea la biserică este strict limitată la familie şi invitaţii apropiaţi.
Ceremonia de înmormântare este programată să înceapă la ora 12:20, la Cimitirul Bellu din Capitală. Momentul înhumării (ora 13:10) va fi precedat de onoruri militare, recunoscând astfel meritele deosebite ale regretatului antrenor.
Conform dorinţei familiei, accesul publicului larg va fi restricţionat în incinta cimitirului, zona fiind delimitată exclusiv pentru cercul restrâns de apropiaţi.
Problemele de sănătate și ultimele zile
Marele antrenor Mircea Lucescu a decedat marţi, la vârsta de 80 de ani. Anunţul a fost făcut de Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti, unde fostul antrenor era internat. Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti a precizat că decesul a fost declarat în jurul orei 20:30.
Mircea Lucescu a fost internat de urgenţă pe 29 martie la Spitalul Universitar Bucureşti, după ce i s-a făcut rău în timpul unei şedinţe tehnice premergătoare unui antrenament al echipei naţionale de fotbal, fiind afectat de ratarea calificării la Cupa Mondială 2026, după înfrângerea suferită în faţa Turciei (0-1), din 26 martie.
Lucescu nu a făcut deplasare cu naţionala în Slovacia, reprezentativa României fiind condusă de secundul Ionel Gane la meciul amical pierdut marţi cu 0-2.
Federaţia Română de Fotbal a anunţat, la 2 aprilie, prin intermediul site-ului oficial, că antrenorul Mircea Lucescu şi-a încheiat mandatul de selecţioner al echipei naţionale a României.
Sub conducerea lui Mircea Lucescu, România a reuşit o campanie de excepţie în Liga Naţiunilor, în urma căreia reprezentativa a obţinut locul în play-off-ul din martie, pentru accederea la Cupa Mondială din vara aceasta. Bilanţul său pe banca naţionalei în această perioadă cuprinde 11 victorii, 1 egal şi 6 înfrângeri.