DCNews Stiri Românii vor mai avea o zi liberă

Românii vor mai avea o zi liberă

Guvernul a votat pentru ca ziua de  24 ianuarie să fie declarată drept zi de sărbătoare legală.

Avizul favorabil a fost emis în şedinţa de miercuri a Guvernului. Propunerea privind declararea zilei de 24 ianuarie ca zi de sărbatoare legală este sprijinită de senatori și deputați din toatea gruparile parlamentare.

Conform Codului Muncii actual, zilele de sărbătoare legală, în care nu se lucrează, sunt 1 şi 2 ianuarie, prima şi a doua zi de Paşti, 1 Mai, prima şi a doua zi de Rusalii, 15 august-Adormirea Maicii Domnului, 30 noiembrie – Sfântul Apostol Andrei, 1 Decembrie-ziua naţională a României, prima şi a doua zi de Crăciun.

Pe lângă aceste zile oficiale, românii au beneficiat și vor beneficia întotdeauna de așa-numitele punți, când un sejur se poate prelungi cu până la patru zile libere, în afara perioadei dintre Crăciun și Anul Nou, când aproape că majoritatea românilor intră într-o vacanță prelungită.  Adunate într-un an, bugetarii pot beneficia de peste 20 de zile libere, în afara concediului de odihnă.

În acest sens, românii sunt printre cei mai avantajați membri au UE în ceea ce privește numărul zilelor libere dintr-un an. 

Citește și: Câte zile libere vor avea românii în 2014. Mulți nu vor mai avea nevoie de concediu

Știri similare din categoria Stiri Vezi toate articolele