Armele autonome, capabile să identifice și să atace ținte fără intervenție umană directă, reprezintă una dintre cele mai controversate direcții de dezvoltare a tehnologiei militare. Negocierile internaționale de la Geneva, menite să stabilească reguli pentru utilizarea acestor sisteme, s-au încheiat fără un angajament clar privind adoptarea unui tratat obligatoriu. Statele au convenit să continue discuțiile în următorii doi ani, însă marile puteri militare nu au susținut introducerea unor restricții ferme.
Decizia a venit la finalul celei de-a șaptea Conferințe de evaluare a Convenției privind anumite arme convenționale, desfășurată la Geneva în perioada 16-20 noiembrie, potrivit guvernului elvețian. Cele 128 de state participante au acceptat un mandat pentru elaborarea unui instrument internațional care să stabilească reguli privind sistemele de armament autonome. Procesul de redactare este prevăzut pentru perioada 2027-2028.
Guvernul Elveției, țara care a prezidat conferința, a prezentat "acordul" privind procesul de redactare drept un pas înainte după mai bine de zece ani de discuții. Autoritățile elvețiene au precizat însă că statele nu au reușit să ajungă la un consens pentru un mandat care să prevadă de la început negocierea unui document cu caracter juridic obligatoriu. Forma juridică a viitorului instrument va fi stabilită după încheierea negocierilor.
Ce sunt armele autonome și de ce provoacă îngrijorare
Așa-numiții „roboți ucigași” reprezintă sisteme de armament care pot utiliza inteligența artificială pentru a identifica, selecta și ataca ținte fără ca un operator uman să controleze fiecare etapă a operațiunii.
Acestea nu trebuie confundate cu dronele obișnuite, controlate de la distanță de un pilot. Diferența esențială este nivelul de autonomie: anumite sisteme pot lua singure decizii privind selectarea unei ținte și declanșarea unui atac, în funcție de instrucțiunile și parametrii introduși în prealabil.
Utilizarea unor astfel de tehnologii ridică probleme serioase de ordin juridic și umanitar. Una dintre principalele întrebări privește responsabilitatea în cazul unui atac soldat cu victime civile. Cine răspunde dacă un sistem autonom identifică greșit o țintă? Statul care l-a achiziționat, compania care l-a dezvoltat sau persoanele care au autorizat utilizarea sa?
O altă problemă privește capacitatea acestor sisteme de a distinge în mod corect între combatanți și civili, mai ales în situații complexe, în care informațiile disponibile sunt incomplete sau se schimbă rapid.
Organizația Națiunilor Unite consideră că problema controlului uman asupra deciziilor militare trebuie să rămână în centrul viitoarelor reglementări. Secretarul general António Guterres a cerut statelor să adopte restricții clare și să înceapă negocierile pentru un instrument internațional cu caracter obligatoriu.
Crucea Roșie avertizează asupra riscurilor pentru populația civilă
Comitetul Internațional al Crucii Roșii a reacționat după încheierea conferinței de la Geneva și și-a exprimat regretul că statele nu au ajuns la un mandat clar pentru negocierea imediată a unui acord obligatoriu.
Instituția consideră că viitoarele reguli trebuie să interzică sistemele autonome care prezintă un risc inacceptabil de încălcare a dreptului internațional umanitar. Printre acestea se numără armele imprevizibile și cele care pot selecta direct ființe umane drept ținte. Pentru celelalte sisteme autonome, organizația solicită restricții clare privind dezvoltarea și utilizarea lor.
Potrivit Crucii Roșii, deciziile care privesc viața și moartea oamenilor nu trebuie transferate mașinilor. Organizația atrage atenția și asupra ritmului rapid de dezvoltare a inteligenței artificiale, care poate depăși capacitatea comunității internaționale de a stabili reguli comune.
Negocierile continuă, dar regulile nu sunt încă stabilite
Acordul de la Geneva nu reprezintă o interdicție a armelor autonome și nici nu introduce, în acest moment, restricții noi asupra utilizării lor. El stabilește cadrul pentru elaborarea unui document internațional în următorii doi ani.
Miza următoarei etape va fi stabilirea unor limite clare între utilizarea tehnologiei în scopuri militare și păstrarea controlului uman asupra deciziilor de atac. De asemenea, statele vor trebui să decidă dacă viitoarele prevederi vor avea caracter obligatoriu și ce mecanisme vor putea asigura respectarea lor.