Durerile persistente, mersul șchiopătat și degradarea cartilajului pot ajunge să afecteze nu doar mobilitatea, ci și viața socială a pacientului. În anumite cazuri, protezarea șoldului devine singura soluție. Dr. Adrian Dima, medic primar ortopedie și traumatologie la Spitalul Clinic SANADOR, a explicat când este necesară intervenția, dar și de ce unii pacienți nu o acceptă.
Când protezarea ajunge singura variantă
”Protezarea se adresează pacienților care au în spate ceva modificări ale articulației sau o degradare a articulației post-traumatic sau persoanelor în vârstă, care ajung la o boală degenerativă, coxartroză, prin care este distrus cartilajul. Toate au ca și rezultantă distrugerea cartilajului și alterarea funcției articulare, cu consecințele de rigoare: modificarea mersului, mers șchiopătat, dureri, inclusiv o marginalizare socială” a spus dr. Adrian Dima, medic primar ortopedie și traumatologie cu competență în chirurgia artroscopică, la Spitalul Clinic SANADOR.
Cel mai tânăr pacient căruia medicul Adrian Dima i-a pus o proteză de șold avea, la momentul operației, 27 de ani.
Dar cât rezistă o proteză?
”În principiu, post-operator, a doua zi după operație, pacientul se ridică și face primii pași cu ajutorul cadrului. Legat de gradul de încărcare de picior, depinde de anumiți parametri intraoperatori, calitatea osului pacientului, stocul osos, starea fizică a pacientului. Sunt situații când recomandarea este de a merge cu ajutorul cadrului timp de 6 săptămâni sau 8, cu sprijin parțial. Sunt situații când se recomandă sprijin progresiv pentru persoanele mai în forță. Sunt situații în care timp de 6 - 8 săptămâni se mobilizează fără sprijin, adică într-un picior și cu ajutorul cadrul până se integrează proteja pentru a ne permitem să începem încărcarea progresivă” a explicat dr. Adrian Dima.
Întrebat despre durata de viață a unei proteze, acesta a răspuns: ”A crescut, e de 20 - 30 de ani”, explicând că ”ține și de pacient, la pacienții tineri, mult mai activi, stadiul de uzură crește”. În plus, unul dintre factorii nocivi asupra duratei de viață a protezei sunt kilogramele în plus, crescând riscul de degradare a protezei.
Pacientul acceptă proteza când nu mai poate
Val Vâlcu l-a întrebat pe medicul ortoped de ce este greu de convins un pacient care are nevoie de această proteză să accepte inevitabilul. Dr. Adrian Dima a răspuns: ”Sunt persoane care au suferit destul de mult de durere și atunci când ajung la medic se hotărăsc și vin la intervenție, sunt și persoane care au nevoie de un timp să se acomodeze cu ideea. Este o intervenție chirurgicală care prezintă riscuri, ca orice act chirurgical. Atât timp cât se poate întreține, cât de cât, conservativ și a avea o calitate a vieții suficientă, pacientul încă o amână, dar când nu mai poate vine și spune că nu mai poate”.
În ceea ce privește artrozele, ”amânarea excesivă în timp, a protezării, creează condiții în care pacientul are dureri, limitarea mobilității, nu funcționează acel membru, respectiv atrofiază musculatura, uneori excesiv, respectiv post-operator, refacerea este mult mai dificilă”, nefiind indicat a se ajunge la anchilozare.