Poziția universității vizate de anchetă
În urma informațiilor apărute astăzi, Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” din Chișinău, instituție vizată de ancheta din România, a precizat că a luat act de investigație, însă nu a primit nicio notificare oficială din partea autorităților din România sau Republica Moldova.
Totodată, instituția s-a autosesizat și va iniția o anchetă internă. „Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie Nicolae Testemițanu își reafirmă angajamentul față de respectarea normelor legale, a principiilor etice și a standardelor profesionale înalte în procesul de instruire și activitate medicală”, se arată în comunicatul universității.
Reacția Ministerului Sănătății din Republica Moldova
Și ministrul Sănătății din Republica Moldova, Emil Ceban, a abordat tema în cadrul primei ședințe de Guvern la care a participat în noua sa calitate, respingând acuzațiile privind falsificarea unor diplome de rezidențiat.
„Aceasta este un fals. Universitatea de Medicină nu poate să facă așa ceva. Astăzi, toate diplomele care trec prin sistemul informațional au un control deosebit. Fiecare student care se înmatriculează și care finalizează trece în fiecare zi la prelegeri, totul este documentat, totul este digitalizat”, a declarat Emil Ceban, potrivit privesc.eu.
Actualul ministru moldovean, care a ocupat funcția de rector al universității de la Chișinău până la preluarea portofoliului, a adăugat că a aflat despre situație de la jurnaliști și că se va sesiza pentru a lua legătura cu autoritățile competente din țară și din România pentru a clarifica situația.
Amintim că polițiștii Direcției de Investigații Criminale din Poliția Română, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, au pus în executare 14 percheziții domiciliare la sediul unei instituții și la locuințele unor persoane fizice, miercuri, 5 noiembrie, în mai multe județe și în București, într-o cauză penală în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de înșelăciune, fals material în înscrisuri oficiale, fals informatic, uz de fals și exercitarea fără drept a unei profesii sau activități.