Președintele rus Vladimir Putin ar fi apelat din nou la simboluri religioase în speranța că le vor purta noroc soldaților ruși care luptă în Ucraina. Liderul de la Kremlin ar fi cerut dezgroparea moaștelor unui cneaz și trimiterea lor pe front.
Autoritățile ruse apelează din nou la sfinți în speranța de a-și ajuta armata care a invadat acum patru ani Ucraina, al cărei avans a încetinit drastic anul acesta. Joi, 20 august, președintele rus Vladimir Putin a participat la o slujbă organizată la Catedrala Arhanghelului din Kremlin, unde, potrivit Bisericii Ortodoxe Ruse, moaștele lui Dmitri Donskoi, un cneaz canonizat de Biserica Ortodoxă Rusă, au fost „descoperite” cu două zile mai devreme, scrie The Moscow Times.
VEZI ȘI: Încrederea rușilor în viitor scade la niveluri similare celor de după prăbușirea URSS
Într-o filmare publicată de serviciul de presă al Kremlinului, Vladimir Putin poate fi văzut cum ține o lumânare în mână și își face cruce în timpul unei slujbe de rugăciune pentru „armata victorioasă”, „națiunea rusă și președinte”, apoi examinează două morminte deschise în care se află moaște acoperite cu o pânză.
Presa Kremlinului scria că "în mod neașteptat, aproape magic, Rusia a dobândit moaștele lui Dmitri Donskoi"
Biserica Ortodoxă Rusă a anunțat pe 18 august descoperirea „miraculoasă” a moaștelor lui Dmitri Donskoi, canonizat în 1988. TASS, agenție de stat, a relatat că podeaua și mormintele de cărămidă din cripta Catedralei Arhanghelului au fost demontate, dezvăluind rămășițele „complete, cu excepția osului călcâiului stâng”.
Biserica Ortodoxă Rusă a atribuit deschiderea mormintelor lucrărilor de renovare și a propus trimiterea unora dintre moaște pe frontul din Ucraina.
„Oportunitatea pentru o astfel de venerație ar trebui oferită personalului militar ortodox cât mai curând posibil”, a declarat, joi, Vakhtang Kipshidze, vicepreședintele Departamentului Sinodal al Patriarhiei Moscovei.
Putin spune că descoperirea moaștelor este „absolut unică”, „uimitoare” și „miraculoasă”
În timpul vizitei sale la catedrală, Putin a aprobat planurile Bisericii Ortodoxe Ruse privind moaștele.
„Am vorbit ieri cu Sanctitatea Sa și știu despre planurile sale referitoare la moaștele lui Dmitri Donskoi. Transmiteți-i cele mai bune urări”, a spus Putin. El a numit descoperirea moaștelor „absolut unică”, „uimitoare” și „miraculoasă”.
Adevărul pare a fi însă altul
Jurnalista Ksenia Luchenko notează însă că povestea cu moaștele clar nu este una „improvizată” și că pregătirile pentru dezgroparea lor a durat „destul de mult timp”. Atât istoricii, cât și Biserica Ortodoxă Rusă știau unde a fost înmormântat Dmitri Donskoi. A fost suficient să deschidă pur și simplu mormântul.
„Rămășițele cneazului au fost lăsate acolo unde erau. Câteva fragmente mici au fost separate și așezate în relicvarii special pregătite. Aceste moaște vor fi purtate ca relicve sacre de-a lungul procesiunilor religioase și de-a lungul liniei de contact de pe front”, a spus Luchenko.
Mitropolitul Kirill Pokrovsky, șeful Departamentului Militar Sinodal, și-a exprimat deja profunda speranță că „unul dintre aceste relicvarii va fi trimis pe front, pentru a rămâne permanent alături de unitățile militare din zonele de luptă”.
Sarcofagul lui Dmitri Donskoi fusese deschis o singură dată până acum - în anii 1860, pentru a fi mutat la o altitudine mai mare.
Poate că autoritățile „aveau nevoie de un alt eveniment mistico-ideologic”, deoarece „ritmul se pierde”, spune Luchenko.
Anul trecut, moaștele Sfântului Nicolae Făcătorul de Minuni, ale Sfântului Petru și Fevroniei de Murom, ale Sfântului Luca al Crimeii și ale Sfintei Matrona de Moscova, precum și mai multe icoane, au fost duse pe frontul din Ucraina.