La acest prim termen de judecată, guvernatorul BNR nu s-a prezentat la proces, el fiind reprezentat de avocatul Valeriu Stoica, fost preşedinte al PNL şi fost ministru al Justiţiei în Guvernul Isărescu (decembrie 1999 - decembrie 2000). Valeriu Stoica a afirmat că sunt multe înscrisuri depuse la dosar de CNSAS care nu sunt lizibile, iar judecătoarea care se ocupă de acest caz a dispus remedierea acestei probleme, scrie Agerpres.
Avocatul Gheorghe Piperea a depus o cerere de intervenţie, pentru a fi admis ca parte în proces din partea Asociaţiei "Parakletos", însă instanţa a decis amânarea dezbaterilor pentru 30 octombrie, pentru ca părţile să ia la cunoştinţă de această solicitare.
Gheorghe Piperea este cel care a sesizat CNSAS în legătură cu posibila colaborare a guvernatorului BNR cu fosta Securitate. În cererea trimisă în instanţă, CNSAS susţine că guvernatorul Mugur Isărescu a activat ca informator în perioada 1979 - 1989, furnizând fostei Securităţi informaţii prin care se denunţau activităţi potrivnice regimului totalitar comunist, precum comentarii negative la adresa nivelului de trai din România.