DCNews Stiri Prinţesa Kalina a Bulgariei a lovit bariera unui hotel cu maşina. A rămas fără vehicul, după ce i-a fost măsurată alcoolemia

Prinţesa Kalina a Bulgariei a lovit bariera unui hotel cu maşina. A rămas fără vehicul, după ce i-a fost măsurată alcoolemia

Imagine de Hans de la Pixabay

Continuă investigaţia în cazul Prinţesei Kalina, fiica fostului premier şi ultimul Rege al Bulgariei, Simeon de Saxa-Coburg-Gotha, care a provocat un accident rutier, după ce a şofat în stare de ebrietate. Kalina a fost reţinută şi ulterior eliberată din arest, după ce, sâmbătă, aflată la volanul maşinii sale, s-a izbit de bariera unui hotel din staţiunea Boroveţ.

S-a stabilit că aceasta consumase alcool înainte de a se urca la volan, fiind depistată o concentraţie de 1,5 la mie. Autoturismul Prinţesei Kalina a fost confiscat. Sub conducerea Procuraturii Regionale - Samokov, se întreprind acţiuni în cadrul cercetării pentru infracţiunea săvârşită - conducerea unui autovehicul după consum de alcool.

Procuratura urmează să formuleze acţiunea privind tragerea la răspundere penală a Prinţesei Kalina, scrie Agerpres. 

Prințesa Kalina a Bulgariei este fiica cea mare a fostului rege Simeon al II-lea al Bulgariei și a soției sale, Margarita Gómez-Acebo y Cejuela. Numele complet al ei este Maria Kalina desirée Ferdinandovna de Saxa-Coburg și Gotha. S-a născut pe 19 ianuarie 1972 la Madrid, Spania. Familia sa este legată de Casa de Saxa-Coburg și Gotha, o familie nobiliară europeană.

Știri similare din categoria Stiri Vezi toate articolele