Instituţia Prefectului Harghita a transmis marți seara că procedura completă pentru monitorizarea, alertarea și evacuarea locuitorilor din apropierea Salinei Praid a fost încheiată, iar testarea sistemului urmează să aibă loc în perioada următoare. Scopul este revenirea în siguranță a populației în zona afectată.
„Referitor la măsura de evacuare temporară a populaţiei, a fost finalizată procedura completă de monitorizare, alarmare şi evacuare, pentru revenirea în siguranţă a populaţiei în zona Salina Praid. Se va efectua o testare a circuitului informaţional de monitorizare, alarmare şi evacuare, iar rezultatul acesteia, va fi analizat in şedinţa Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Harghita", au transmis autoritățile.
Evacuarea inițială a avut loc la începutul lunii iunie
Evacuarea inițială a avut loc la începutul lunii iunie, în urma unei inundații produse de apele pârâului Corund care au pătruns în salină. Din cauza riscului de surpare a tavanului minei vechi, 27 de persoane au fost mutate din locuințele lor.
Potrivit actualizărilor transmise de Prefectură, întoarcerea în siguranță a persoanelor evacuate va putea fi realizată doar după ce noile echipamente de monitorizare vor fi instalate, testate și integrate în sistemul general de alertare.
Pe teren, lucrările tehnice sunt în plină desfășurare. Dacă vremea și condițiile hidrologice permit, autoritățile estimează că în maximum o săptămână va fi terminat și sistemul de conducte corugate. Acestea sunt esențiale pentru direcționarea apei și stabilizarea zonei.
Echipele de intervenție au efectuat lucrări de consolidare
„Se fac nivelări de teren pe aliniamentul de ţevi corugate, umpluturi, rigidizarea tronsoanelor şi montarea sistemului de ancorare", precizează sursa oficială.
Tot marți, echipele de intervenție au efectuat lucrări de consolidare: au înălțat barajul provizoriu, au realizat lucrări la digul din amonte și au curățat terasamentul. S-a adus și piatră spartă pentru fixarea conductelor, care în acest moment funcționează normal.
„La data prezentei sistemul de ţevi corugate preia şi tranzitează întreaga cantitate de apă a pârâului Corund, sistemul funcţionând normal", informează Prefectura.
În paralel, se lucrează și la pregătirea construcției unei albii betonate suplimentare, dar lucrările propriu-zise vor începe abia după ce este finalizată expertiza geologică, estimată pentru luna octombrie.
„Constructorul lucrează la betonarea timpanului 2 pentru lucrările albiei betonate suplimentare, paralele cu sistemul de ţevi corugate. Lucrările la albia betonată vor începe doar după finalizarea expertizei geologice pentru realizarea albiei secundare. Expertiza geologică va fi finalizată în luna octombrie", mai arată comunicatul oficial, potrivit Agerpres.
CITEȘTE ȘI: Pericol din nou la Praid: Pârâul a depășit barajul și amenință iar zona Salinei