DCNews Stiri O navă sub pavilion de Tanzania s-a scufundat în Marea Neagră, în apropiere de Sfântu Gheorghe: Trei marinari dispăruți, opt salvați

O navă sub pavilion de Tanzania s-a scufundat în Marea Neagră, în apropiere de Sfântu Gheorghe: Trei marinari dispăruți, opt salvați

Foto cu caracter ilustrativ: Pixabay

Autoritatea Navală Română a emis un comunicat în care a anunțat că operațiunea de căutare și salvare, coordonată de Serviciul MRCC (Maritime Rescue Coordination Centre), este în plină desfășurare. Alerta a fost primită în jurul orei 4:00, moment în care ofițerii MRCC au trimis imediat în zonă navele ARSVOM, SAR Artemis și SAR Apollo. De asemenea, a fost solicitat sprijinul Poliției de Frontieră, care a trimis navele MAI 2110 și MAI 1106, scrie presa locală ziuaconstanta.ro.

Două nave comerciale aflate în apropiere au fost alertate și s-au alăturat imediat operațiunii de căutare și salvare. Nava scufundată, denumită Mohammed Z, avea la bord 11 membri de echipaj, dintre care nouă cetățeni sirieni și doi cetățeni egipteni. Opt dintre aceștia au fost salvați de nava comercială Michel, aflată cel mai aproape de locul incidentului și coordonată de ofițerii MRCC.

În prezent, eforturile de căutare a celor trei marinari dispăruți, toți de naționalitate siriană, continuă. Cauza scufundării navei Mohammed Z nu este încă cunoscută, iar autoritățile au deschis un dosar de cercetare pentru a stabili circumstanțele și motivele producerii accidentului.

Operațiunea de salvare rămâne o prioritate, iar autoritățile române își concentrează toate resursele disponibile pentru a găsi marinarii dispăruți și pentru a elucida cauzele acestui incident tragic.

Știrea este în curs de actualizare...

Știri similare din categoria Stiri Vezi toate articolele