Directorul CIA, John Ratcliffe, a făcut, marți, o vizită la Moscova, unde a stat vreme de patru ore.
Care este mizita acestei vizite? Ambasadorul Ovidiu Dranga a analizat, la DC News, semnificația deplasării. Care sunt mesajele care ar fi putut fi transmise conducerii de la Kremlin? Ce semnifică, ce mesaj transmite, ce informații sunt despre această vizită?
Ovidiu Dranga a spus că vizita discretă a șefului CIA la Moscova are o semnificație. E organizată într-un moment de tensiune majoră între SUA și Rusia. Există speculații că Washingtonul ar fi transmis un avertisment lui Vladimir Putin privind o posibilă escaladare a războiului din Ucraina sau testarea unității NATO.
Diplomatul a zis că agenda ar fi putut depăși Ucraina și ar putea să includă Iranul, Orientul Mijlociu și evoluțiile din Peninsula Coreeană. Ovidiu Dranga a vorbit și despre o legătură tot mai puternică între mai multe focare de criză, pe fondul cooperării Rusia-Iran și al sprijinului oferit Moscovei de Coreea de Nord. Asemenea canale CIA-Rusia au mai fost utilizate pentru negocieri privind schimburi de deținuți, dar acum Ovidiu Dranga crede că miza discuțiilor este mai mare.
Un canal direct către Moscova. Mesajele ar fi putut ajunge chiar la Vladimir Putin
„Deocamdată știm câteva lucruri care conturează o anumită imagine asupra acestei vizite. A fost o vizită foarte scurtă, desfășurată sub auspiciile unei prudențe firești într-un astfel de context. Până la urmă, e vorba de șeful CIA și e vorba de un moment important din relațiile americano-ruse. Există speculații în presa americană că șeful CIA a venit cu un mesaj, cu un avertisment, de fapt, pentru Putin. Un avertisment în legătură cu posibilitatea sau probabilitatea ca Rusia să testeze unitatea aliaților și să escaladeze războiul din Ucraina. E greu să construim un scenariu în legătură cu această vizită”, a zis Ovidiu Dranga la DC News.
Sunt obișnuite astfel de întâlniri? Se întâlnește cu omologul său din Rusia? Cu Ministerul de Externe?
„Nu știm care au fost interlocutorii șefului CIA, dar asemenea vizite au mai existat. William Burns, unul dintre foștii directori ai CIA, a fost la Moscova în câteva rânduri, cu ani în urmă. Și probabil că și acum se dorește acest canal discret pentru a se transmite anumite mesaje importante, pe care partea americană dorește să le comunice direct șefilor de la Moscova, poate chiar lui Putin personal. Nu știu dacă s-a întâlnit cu Vladimir Putin. E foarte posibil să se fi întâmplat acest lucru. Există câteva coincidențe. Pe de-o parte, semnarea unor decrete, decrete secrete pe care le-ar fi semnat Putin în ultimele zile, și această vizită neplanificată sau, în orice caz, foarte discretă, foarte bine pregătită în ceea ce privește discreția.
Agenda ar putea să cuprindă mult mai multe subiecte. Nu cred că s-a rezumat discuția dintre șeful CIA și interlocutorii ruși la Ucraina și la un eventual atac al Rusiei împotriva unei țări NATO, chiar dacă ar fi vorba de un atac hibrid. Probabil că paleta de discuții a cuprins și Iranul, a cuprins situația din Orientul Mijlociu în general și așa mai departe. Dar, repet, sunt doar speculații”, a zis ambasadorul.
În cazul Iranului, ar putea să fie o temă de discuție amenințarea că îl vizează pe fiul lui Trump?
„Intrăm pe un tărâm al speculațiilor. M-aș limita la a atribui acestei vizite o semnificație aparte, pentru că, repet, vine într-un moment foarte important. Contextul e din ce în ce mai dificil pentru toată lumea. Pe de-o parte, războiul din Ucraina nu dă semne să se încheie prea curând, la fel războiul din Iran. Cele două războaie tind să se potențeze reciproc. Există legături între cele două teatre de operații. Fie că e vorba de asistența sau ajutorul pe care Iranul l-a oferit Rusiei în diferite etape, fie că e vorba de asistența pe care Rusia a oferit-o Iranului. Economică și de altă natură. Apare un al treilea element, zic eu, important, pentru că se îndreaptă spre teatrul de operații din Ucraina zeci de mii de luptători, de soldați nord-coreeni. Eu am citit undeva 50.000 de soldați coreeni. Poate că cifrele nu corespund neapărat realității, dar este un fapt destul de ușor de verificat.
Ajutorul pe care Coreea de Nord îl oferă Rusiei este din ce în ce mai substanțial, cel puțin în ceea ce privește trupele și, probabil, anumite tipuri de muniții. Acest lucru ar trebui să ne îngrijoreze pentru că există în acest moment sau, în acest fel se creează o legătură între cele trei teatre de operații sau trei teatre de atenție în ceea ce privește securitatea globală. Repet: Ucraina, Iran și Asia de Sud-Est. După părerea mea, evoluții negative putem să avem în Peninsula Coreeană mai degrabă decât în ceea ce privește Taiwanul. În orice caz, e clar că nu sunt semne de dezescaladare, de detensionare. În asemenea momente dificile, canalele discrete oferă o șansă”, a zis Ovidiu Dranga.
„Subiectele care se discută acolo nu sunt, în general, prezentate public, uneori niciodată. Aceste contacte pe linia CIA au permis eliberarea unor ostatici sau eliberarea unor deținuți pe care Rusia îi avea. Un fel de schimb. Dar, de data aceasta, cred că e mai mult decât negocierea unui schimb de acest fel”, a mai zis ambasadorul la DC News.