DCNews Stiri Internațional MH17, avion prăbușit în Ucraina: Băsescu și Ponta, primele reacții

MH17, avion prăbușit în Ucraina: Băsescu și Ponta, primele reacții

“Președintele României, domnul Traian Băsescu, este consternat de tragicul eveniment petrecut joi, 17 iulie a.c., în spațiul aerian al Ucrainei în care a fost implicată o aeronavă Malaysia Airlines cu 295 de persoane la bord. Domnul președinte Traian Băsescu cere clarificarea imediată a condițiilor în care s-a petrecut tragicul accident și solicită ca experți ai Uniunii Europene să participe la anchetă alături de autoritățile ucrainene\", a transmis Administrația Prezidențială într-un comunicat de presă.

Aflat la Arad, premierul Victor Ponta a precizat că nu are nicio informație despre existența unor pasageri români la bordul aeronavei.

\"Am auzit de accidentul aviatic, ministrul Transporturilor a vorbit cu mine când eram în maşină dinspre Timişoara, o să încercăm să aflăm dacă e şi vreun cetăţean român. În acest moment nu avem niciun fel de informaţii. E o tragedie\", a spus Victor Ponta, citat de Mediafax.

Premierul s-a aflat, joi seară, în judeţul Arad, unde a vizitat şantierul autostrăzii Nădlac-Arad.

 
 
 
Știri similare din categoria Internațional Vezi toate articolele