"Cooperarea bilaterală şi temele de actualitate din politica europeană şi internaţională vor fi în centrul discuţiilor", a informat miercuri, printr-un comunicat, guvernul german.
"Subiectele de actualitate din politica europeană şi internaţională vor juca, fără îndoială, un rol foarte important în conversaţii"', a confirmat la Berlin un purtător de cuvânt al guvernului într-o conferinţă de presă obişnuită în care a subliniat că Merz şi Macron vor face declaraţii de presă separate înainte de întâlnire.
Este prima vizită a preşedintelui Macron la Berlin de când Merz a fost ales cancelar în luna mai după victoria creştin-democraţilor şi a social-creştinilor bavarezi în alegerile anticipate din 23 februarie.
Merz l-a vizitat pe Macron imediat după ce a preluat funcţia de cancelar federal, într-un gest menit să revitalizare axa franco-germană în Europa, obiectiv pe care-l împărtăşesc ambii lideri.
Vizita lui Macron la Berlin va avea loc la doar o săptămână după ce Merz va semna cu premierul britanic Keir Starmer joi un "acord de prietenie" cu Regatul Unit, o altă ţară europeană cu care Germania doreşte să îşi aprofundeze legăturile.