DCNews Stiri Internațional Medic condamnat la închisoare după ce și-a amputat propriile picioare

Medic condamnat la închisoare după ce și-a amputat propriile picioare

FOTO: Freepik @stefamerpik

Neil Hopper, un chirurg în vârstă de 49 de ani din Truro, Cornwall, angajat în sistemul public de sănătate (NHS), a fost condamnat la doi ani și opt luni de închisoare pentru fraudă în domeniul asigurărilor și deținere de materiale pornografice extreme, potrivit BBC.

Cum a ajuns la amputație

Chirurgul, care a efectuat de-a lungul carierei sute de intervenții de acest gen, și-a pierdut picioarele în anul 2019. El a pretins că amputările au fost necesare din cauza unei septicemii, însă ancheta a arătat că și-a provocat singur rănile, înghețându-și membrele cu gheață și gheață carbonică până la punctul în care medicii au fost nevoiți să i le amputeze.

Instanța a constatat că Hopper a înșelat două companii de asigurări, obținând ilegal despăgubiri de peste 466.000 de lire sterline. Potrivit procurorilor, faptele sale au fost determinate atât de dorința de câștig, cât și de o obsesie personală pentru amputări, cu implicații de natură sexuală. În conversații private, acesta le mărturisea prietenilor că intenționa să „stoarcă la maximum” situația.

Materiale pornografice 

Ancheta a mai scos la iveală că Hopper a cumpărat de pe internet videoclipuri de mutilare corporală, fără a fi implicați minori, și a întreținut o corespondență de aproximativ 1.500 de mesaje cu Marius Gustavson, administratorul site-ului EunuchMaker, condamnat ulterior pe viață pentru coordonarea unei rețele de modificări corporale extreme.

Deși după amputații Hopper a revenit la muncă în mai puțin de șase luni, în martie 2023 a fost arestat, iar în decembrie a fost suspendat din registrul medical. Spitalul Royal Cornwall, unde lucra din 2013, a declarat că faptele sale nu privesc conduita profesională și că evaluările clinice nu au identificat riscuri pentru pacienți.

Totuși, o firmă de avocatură a anunțat că mai mulți foști pacienți, inclusiv persoane operate de Hopper, și-au exprimat șocul și îngrijorarea, întrebându-se dacă intervențiile de care au avut parte au fost cu adevărat necesare.

Avocatul apărării a susținut că Hopper își percepea picioarele ca un pe un „element nedorit” și o sursă constantă de disconfort încă din copilărie. Deși nu regretă amputațiile, chirurgul a afirmat că regretă profund că a mințit pentru a obține bani.

Citește și: Iaht de 1 milion de dolari, scufundat la lansare. Echipajul a sărit peste bord pentru a se salva - VIDEO

Știri similare din categoria Stiri Vezi toate articolele