DCNews Stiri MApN, anunț după ce oamenii au făcut sesizări cu privire la așa numitele „explozii” pe care le-ar fi văzut sau auzit

MApN, anunț după ce oamenii au făcut sesizări cu privire la așa numitele „explozii” pe care le-ar fi văzut sau auzit

Inquam Photos / Ovidiu Micsik

MApN a primit mai multe întrebări referitoare la sesizările unor cetățeni din zona Dobrogei, făcute la 112, cu privire la aeronave și așa-numite „explozii” pe care le-ar fi văzut sau auzit. Ministerul Apărării a liniștit populația și a explicat despre ce a fost vorba.

„Am primit mai multe întrebări referitoare la sesizările unor cetățeni din zona Dobrogei, făcute la 112, cu privire la aeronave și așa-numite „explozii” pe care le-ar fi văzut sau auzit.

Vă informez că în această seară am avut zboruri de instrucție cu aviația militară deasupra Dobrogei. Zborurile au fost de antrenament și nu s-au executat niciun fel de trageri. Cel mai probabil cetățenii care s-au alarmat cu privire la aceste zboruri au observat efectul produs de trecerea aeronavelor de la zborul subsonic la cel supersonic, așa-numitul „boom sonic”.

Aeronavele militare au executat zborurile de instruire cu respectarea strictă a regulilor referitoare la înălțimile minime permise la survolarea zonelor locuite”, a transmis MApN.

Știri similare din categoria Stiri Vezi toate articolele