DCNews Politica Lavinia Șandru: Realitatea TV îl dă în judecată pe Victor Ponta

Lavinia Șandru: Realitatea TV îl dă în judecată pe Victor Ponta

„Aș vrea să încep emisiunea din această seară referindu-mă la un om pe care, trebuie să recunosc, l-am susținut în campania electorală, cel puțin în turul II și e vorba de primul ministru al României, domnul Victor Ponta.

Domnule prim-ministru, v-am susținut, în condițiile în care eu credeam că veți face ceva pentru românii care sunt departe de țară și care nu au plecat acolo de bine ce le-a fost aici. V-am văzut preocupat de românii din comunitățile istorice, din zona Chișinău, din zona Cernăuți, însă m-a dezamăgit faptul că nu ați fost preocupat și nu sunteți preocupat de românii din comunitatea economică așa cum se numesc românii care au plecat de rău ce le-a fost în țară în italia, în Spania, în Franța, în Germania de ce nu. Bun, trecem peste asta.

Dar nu pot să trec peste faptul că dumneavoastră, de azi de dimineață, vă referiți la Realitatea TV ca la un post care face evaziune. Ne tratați ca pe niște evazioniști. Îmi pare rău. Nu suntem evazioniști, să știți. Mâine plătim în continuare datoriile la stat.

A, vorbim despre niște datorii pe care nu actualii acționari ai Realității le-au făcut, vorbim despre datorii și probabil despre o evaziune fiscală făcută de către domnii Elan Schwartzenberg, de către domnul Codruț Marta. Da, sunt cei de la care actualul acționariat a preluat Realitatea. Actualul acționariat plătește salarii, plătește cheltuieli, plătește contribuțiile la stat„, a spus Șandru.

Știri similare din categoria Politica Vezi toate articolele