DCNews Stiri Kava, licoarea consumată în Pacificul de Sud, tot mai populară. Rețeta

Kava, licoarea consumată în Pacificul de Sud, tot mai populară. Rețeta

O rădăcină pisată şi transformată în pudră, amestecată cu apă şi apoi filtrată: Kava şi gustul ei de apă nămoloasă poate să îi facă pe mulţi să o regurgiteze, mai ales dacă nu este combinată cu un suc de fructe sau cu un alt supliment. 

Cu toate acestea, efectele sale relaxante şi euforizante sunt tot mai la modă într-un oraş trepidant şi stresant precum New York. 

"Dacă există într-adevăr un oraş care are nevoie de a se relaxa puţin şi de a-şi încetini ritmul, atunci acesta este New York", a declarat Harding Stowe, în vârstă de 31 de ani, proprietarul cafenelei Brooklyn Kava, amenajată în cartierul Bushwick din Brooklyn. 

Ascensiune importantă 

"Cred cu adevărat că această băutură (kava) va cunoaşte o ascensiune explozivă", a adăugat el. 

Deşi consumul de kava ţine de tradiţii ancestrale din insulele Fiji şi din Polinezia, în Occident ea este tot mai mult considerată o alternativă sănătoasă la alcool de mulţi tineri care vor să se distreze fără să se trezească mahmuri în dimineaţa următoare. 

"E cu adevărat relaxantă. Nu e precum alcoolul şi drogurile", a spus Sabrina Cheng, o tânără artistă din Brooklyn, devenită o clientă fidelă a cafenelei Brooklyn Kava. "Oricum, eu suport destul de rău alcoolul. Cu ajutorul kava, pot să îmi petrec toată ziua aici, să citesc o carte, să lucrez pe laptop, să discut", a adăugat ea, relatează Agerpres.

[citeste si]

Știri similare din categoria Stiri Vezi toate articolele