Elevii liceului "Jean Monnet" continuă protestul declanșat ieri faţă de hotărârea Ministerului Educației de demitere a conducerii liceului.
"Elevele implicate în scandal nu reprezintă Liceul Jean Monnet. Nu este cazul să se generalizeze. Vom protesta atât cât va fi cazul. Dacă va fi nevoie, vom merge să vorbim chiar şi cu ministrul Educaţiei. Şi protesorii protestează alături de noi", a spus una dintre elevele de la "Jean Monnet", informează RTV.
Și părinţii sunt surprinşi şi intrigaţi de decizia Ministerului Educaţiei. Elevii, profesorii şi părinţii se tem de o conducere numită pe criterii politice.
Conducerea Liceului "Jean Monnet" a fost demisă, după ce reprezentanţii conducerii instituţiei de învăţământ au fost chemaţi luni dimineaţă la Inspectoratul Şcolar din Capitală. Măsura luată de inspectorat vine după ce Ministrul Educaţiei a cerut demiterea directorilor liceului, pe care-i acuză că nu au gestionat cum trebuie întregul scandal.
Tudoriţa Codreanu, fosta directoare de la Liceul Jean Monnet, a declarat luni dimineaţă că nu va părăsi şcoala pentru că este profesor titular şi că nici nu va contesta decizia de a fi demisă pentru că "nu putem lupta cu sistemul".
"Părinţii ar trebui să răspundă pentru copiii lor, pentru că noi am făcut tot ceea ce a ţinut de noi, sub directa coordonare a Inspectoratului Şcolar. Fiecare etapă a fost monitorizată de dumnealor. Este nedrept, pentru că eu nu pot să fiu alături de 1.200 de elevi în timpul lor liber. Acum când noi discutăm. unul dintre elevi poate să săvârşească o faptă antisocială, dar nu cred că eu trebuie să fiu răspunzătoare. Când copilul pleacă la ora 1.00 noaptea din casa părinţilor şi se întoarce dimineaţă de la club, nu ştiu dacă este răspunderea directorului", a spus Tudoriţa Codreanu.
Citește și:
Funeriu: Atribuţiile legale pentru desemnarea unui director la “Jean Monnet” nu aparţin elevilor
Ce părere au elevii din Jean Monnet despre liceul în care învață