Un bărbat de 56 de ani a ajuns în șoc anafilactic după ce a fost înțepat de mai multe albine. Înțepăturile pot fi letale, mai ales că temperaturile ridicate fac albinele mai agresive. Intervenția rapidă este crucială, iar adrenalina rămâne tratamentul principal în cazurile severe, potrivit Dr. Tudor Ciuhodaru, medic primar de medicină de urgență.
10 aspecte care-ți pot salva viața
Acesta oferă un ghid practic de supraviețuire: 10 sfaturi esențiale care-ți pot salva viața în cazul înțepăturilor de albine.
- Albina nu atacă decât dacă se simte amenințată. Nu provocați albinele! Ele caută apă și energie, dar vor înțepa dacă se simt în pericol.
- Albinele devin agitate și pot ataca atunci când intră în contact cu mirosuri neplăcute sau culori vii.
- Mirosul de transpirație și alcool le deranjează, în timp ce parfumurile florale le atrag.
- Chiar câteva albine agitate pot declanșa atacul întregului roi, iar acestea înțeapă simultan.
- După înțepătură, albina lasă acul în țesuturi, spre deosebire de viespe, care poate înțepa de mai multe ori și nu lasă ac.
- Veninul albinei (aproximativ 0,3 mg/insectă) conține melitină și fosfolipază A și poate provoca reacții alergice.
- După înțepătură, pot apărea trei tipuri de reacții:
a) Fără reacție - organismul poate fi imunizat prin expunere repetată sau e prima întâlnire cu veninul. b) Reacție inflamatorie ușoară sau moderată - locală sau locoregională, cu durată de câteva zile. c) Reacție sistemică - edem Quincke sau șoc anafilactic, cu debut rapid și evoluție potențial letală. - Pentru reacțiile ușoare sau moderate, tratamentul constă în toaletă locală, aplicarea de gheață, unguente antiinflamatorii și antihistaminice; corticosteroizii sunt rar necesari.
- În reacțiile severe, adrenalina este principalul tratament, completată de doze mari de corticosteroizi.
- Este esențial ca oamenii să știe cum să utilizeze adrenalina autoinjectabilă.
Ce să NU faci
- Nu purtați culori atractive pentru albine (gama galben-portocaliu).
- Nu folosiți produse cosmetice cu miros extrem de puternic (în special cu esențe dulci, fructate și vanilate).
- Nu consumați în aer liber alimente și sucuri dulci, alcool sau legume și fructe.
Totodată, medicul a subliniat două aspecte esențiale de reținut: persoanele alergice, în special la înțepăturile de albine și viespi, trebuie să aibă mereu la îndemână adrenalina autoinjectabilă, mai ales în sezonul cald. Mai mult decât atât, este important ca orice om să știe cum să folosească în mod corect adrenalina autoinjectabilă.
Citește și: Află modificările aduse la programul RABLA 2025. Noile valori ale voucherelor, ce se schimbă