Trei echipaje de pompieri din cadrul Detaşamentului Roman intervin, luni, pentru stingerea unui incendiu care a cuprins un magazin din localitatea Rediu - comuna Bâra, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Neamţ, sublocotenentul Irina Popa.
Potrivit sursei citate, proprietara magazinului, o femeie în vârstă de 71 ani, a suferit un atac de panică şi a primit îngrijiri medicale la faţa locului. 'Ajunşi la locul indicat, pompierii au constatat că incendiul se manifesta la nivelul acoperişului.
Pompierii au localizat incendiul şi lucrează pentru lichidarea lui', a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Neamţ. Urmează ca pompierii să stabilească, după ce vor stinge incendiul, cauza acestuia, relatează Agerpres.