”Săptămâna viitoare e foarte posibil să avem un nou ministru. Când se va lua o decizie, veți fi anunțați” a spus premierul Ilie Bolojan în această seară, în conferința de presă, întrebat cât va mai rămâne interimar la Educație.
Sarcina de a găsi un ministru bun la Educație se pare că nu este ușoară pentru premierul Ilie Bolojan. De la sfârșitul lunii decembrie 2025, fostul ministru Daniel David și-a anunțat decizia de a pleca de la conducerea Ministerului Educației.
La mijlocul lunii ianuarie, demisia fostului ministru al Educației a devenit efectivă și a fost înlocuit interimar chiar de către premierul Ilie Bolojan.
Până în momentul preluării interimatului la Educație, prim-ministrul a purtat negocieri constante, fără rezultate. Mai multe nume încă sunt pe agendă, dezvăluite și de DCNews. Unul dintre acestea este cel al lui Marilen Pirtea, rectorul Universității de Vest din Timișoara.