DCNews Stiri Ilie Bolojan, mesaj de condoleanțe pentru familiile victimelor accidentului din Timiș

Ilie Bolojan, mesaj de condoleanțe pentru familiile victimelor accidentului din Timiș

Premierul Ilie Bolojan. Sursa foto: Agerpres

Premierul Ilie Bolojan a transmis marţi condoleanţe familiilor celor şapte tineri din Grecia care şi-au pierdut viaţa în accidentul rutier produs pe DN6, în judeţul Timiş.

În numele Guvernului României, transmit condoleanţe familiilor celor şapte tineri din Grecia care şi-au pierdut viaţa în tragicul accident rutier produs astăzi în judeţul Timiş. Le doresc însănătoşire grabnică celor răniţi. Gândurile noastre se îndreaptă către toţi cei afectaţi de această tragedie, a scris şeful Guvernului, pe Facebook.

Şapte cetăţeni greci, suporteri ai echipei PAOK Salonic, şi-au pierdut viaţa marţi într-un accident rutier grav, produs pe DN 6, la Lugojel. Aceştia mergeau cu un microbuz la Lyon, unde juca echipa favorită.

Potrivit Poliţiei Timiş, bărbatul care conducea microbuzul dinspre municipiul Caransebeş înspre Lugoj, la un moment dat, a pătruns pe sensul opus de mers şi a intrat în coliziune frontală cu un TIR. Alte trei persoane din microbuz au fost rănite. 

Știri similare din categoria Stiri Vezi toate articolele