Luni după-amiază, senatorul AUR Ștefan Geamănu a adus în Parlament un cactus colorat în culorile curcubeului, pe care l-a dedicat membrilor partidului USR.
În intervenția sa, senatorul a explicat că politica e un mediu în care oamenii se atacă frecvent, așa că a considerat oportun să aducă un cactus pentru a mai relaxa atmosfera.
”Domnule președinte, bag de seamă că aici sus aerul este rarefiat. Cred că mai aveți puțin și vedeți și dumneavoastră ruși, ca USR-ul, peste tot. Stimați colegi de la USR, inițiatori ai acestui proiect legislativ, observ că de cele mai multe ori intervențiile dumneavoastră sunt pe atac. Critica face parte din viața politică și este normal să existe diferențe de opinie, eu însă cred că Parlamentul poate fi și un loc în care, din când în când, lăsăm deoparte încrâncenarea și arătăm că putem avea și un strop de umor.
De aceea, astăzi nu vin cu o replică acidă, ci cu un mic cadou. M-am gândit că, dacă tot suntem adesea înțepați unii cu alții și în dezbateri, poate ar fi potrivit un cactus: este rezistent, nu cere prea multă atenție și, chiar dacă are spini, rămâne o plantă care trăiește mult.
Iar pentru că dvs. apreciați foarte mult diversitatea culorilor, cactusul este colorat în curcubeu. Sper să-l primiți în spiritul în care îl ofer, cu un zâmbet și cu gândul că, dincolo de dispute, putem păstra și puțin umor în această sală”, a spus senatorul Ștefan Geamănu.
VEZI ȘI: Nicușor Dan i-a găsit funcție lui Dacian Cioloș. Unde ar putea reprezenta România / video
Sursă foto: Captură video