DCNews Stiri Internațional Germania, despre relațiile sexuale între frate și soră

Germania, despre relațiile sexuale între frate și soră

Membrii Consiliului de etică s-au sesizat cu privire la tema incestului după cazul foarte mediatizat al unui cuplu din Leipzig (est), câmd doi tineri care s-au cunoscut când erau deja adulţi, după o copilărie haotică.

În pezent, cuplul are patru copii, dintre care doi au handicapuri. De asemenea, acesta a făcut obiectul mai multor condamnări: Patrick Stübing a petrecut trei ani în închisoare și Susan K. a fost plasată într-o instituție pentru retarzi mintali.

Consiliul de etică din Germania, cu o majoritate de 14 membri la nouă, apreciază că \"legea penală nu este mijlocul adaptat de a proteja un tabu social\" şi nici de a \"impune standarde sau bariere morale\", ci vizează numai să protejeze \"persoanele\" şi \"ordinea socială\" împotriva unor atingeri grave.

Citește și: Numele unei insule din Canada care face femeile să roșească 

 

Avizul Consiliului de etică nu obligă în nici un fel deputaţii germani, dar prefigurează adesea o schimbare a legislaţiei.

Germania, Marea Britanie, Danemarca, Grecia şi Elveţia consideră incestul o infracţiune penală și în Canada există pedepse cu până la 14 ani de închisoare.Franța și spania consideră că acesta nu constituie o infracțiune.

Știri similare din categoria Internațional Vezi toate articolele