DCNews Stiri Fructe pentru preșcolari începând cu anul școlar 2016-2017

Fructe pentru preșcolari începând cu anul școlar 2016-2017

Preşcolarii din grădiniţele de stat autorizate sau acreditate şi particulare acreditate vor putea beneficia, începând cu anul şcolar 2016 - 2017, de fructe proaspete, a decis, miercuri, Camera Deputaţilor, adoptând Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului 66/2016. 

Deputaţii au adoptat, cu 223 voturi pentru, această ordonanţă, care modifică în acest sens Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului 24/2010 privind implementarea programului de încurajare a consumului de fructe proaspete în şcoli.

Începând cu anul şcolar 2016 - 2017, de prevederile prezentei ordonanţe de urgenţă beneficiază şi preşcolarii din grădiniţele de stat autorizate/acreditate şi particulare acreditate, potrivit prevederilor adoptate.

Sumele aferente acordării acestora se suportă din bugetele locale ale judeţelor, respectiv ale sectoarelor municipiului Bucureşti. 

Dreptul de a primi fructe proaspete îl au elevii/preşcolarii prezenţi la cursuri. 

[citeste si]

Citește mai multe din Stiri
Citește mai multe din Stiri