Echipele de salvare au recuperat trupul unei turiste românce în vârstă de 25 de ani din dărâmăturile unui bloc de apartamente prăbuşit în estul Germaniei, a declarat poliţia pentru dpa joi dimineaţă.
Căutările pentru alte două persoane dispărute continuă, a menţionat o purtătoare de cuvânt a poliţiei. Printre cele două persoane dispărute se află încă o româncă.
Georgiana, tânăra româncă în vârstă de 25 de ani, urma să își unească destinul cu logodnicul ei în această vară, însă visul unei nunți a fost curmat dramatic în urma prăbușirii clădirii din Germania. După aproape 55 de ore de căutări continue, desfășurate de zeci de salvatori sprijiniți de câini de urmă, echipele de intervenție au reușit să o găsească sub dărâmături.
Tragedia este cu atât mai apăsătoare cu cât verişoara ei, Simona, este în continuare dată dispărută, iar speranțele se leagă acum de fiecare oră de căutări. Potrivit informațiilor locale, Cosmin, logodnicul Georgianei, a părăsit pentru scurt timp cazarea pentru a merge la un magazin, iar la întoarcere a descoperit că imobilul în care se aflau se transformase într-un morman de ruine, în urma colapsului brusc al clădirii.
Imobilul cu mai multe etaje din oraşul Goerlitz, lângă graniţa cu Polonia, în landul estic Saxonia, s-a prăbuşit luni seara din motive care rămân neclare.
Echipajele de urgenţă au găsit-o pe femeie îngropată sub dărâmături în jurul orei 22:30 (20:30 GMT) miercuri, a precizat purtătoarea de cuvânt. Operaţiunile de salvare au fost oprite temporar pentru a se efectua o investigaţie criminalistică şi a se recupera trupul.
Căutările continuă pentru cealaltă româncă
Autorităţile continuă să caute o altă turistă româncă, în vârstă de 26 de ani, şi un bărbat în vârstă de 48 de ani, care deţine atât cetăţenie bulgară, cât şi germană.
Clădirea adăpostea apartamente de închiriat şi spaţii de cazare pentru vacanţă, potrivit poliţiei. Iniţial, cinci persoane au fost raportate dispărute după prăbuşire, dar ulterior s-a confirmat că doi turişti încă nu ajunseseră la faţa locului în momentul incidentului.
Cauza prăbuşirii nu a fost încă stabilită, dar primarul oraşului Goerlitz, de origine română, Octavian Ursu, a afirmat că de vină pare să fie o explozie de gaz.
Potrivit poliţiei, la câteva ore după prăbuşire a fos descoperită o scurgere de gaz, complicând eforturile de salvare.
Conductele de gaz din jurul blocului au fost complet golite, pentru a reduce riscul unor explozii ulterioare şi a creşte siguranţa operaţiunii de salvare, a mai spus o purtătoare de cuvânt a poliţiei, conform Agerpres.
CITEȘTE ȘI: MAE, noi precizări după ce două românce au fost date dispărute în urma unei explozii, în Germania