La sfârșitul lunii trecute, un băiat din Bilbao s-a îmbrăcat cu o fustă și s-a dus la școală.
Mikel Gomez a povestit ulterior că a fost batjocorit de unii elevi, iar la un moment dat un profesor i-a spus că ar fi cazul să consulte un psiholog. Acesta și-a expus povestea pe Tik-Tok care a generat un val uriaș de simpatie și de susținere printre elevii din Spania.
În acest moment, conturile de socializare din Spania sunt acaparate de elevi care s-au îmbrăcat în fuste. Fie că este vorba despre clipuri video sau doar fotografii, mii de elevi au postat imagini cu ei îmbrăcați în fuste.