Verdictul trebuie confirmat de marele muftiu al Egiptului, cea mai înaltă autoritate religioasă a ţării. Chiar dacă instituția își dă acordul, se poate face recurs.
Mohamed Morsi a fost președintele Egiptului un an, între 2012 și 2013, când a fost alungat de la putere de către actualul preşedinte al ţării, Abdel Fattah al-Sisi, care era atunci şeful forţelor armate ale Egiptului.
Răsturnarea lui Morsi de la putere a provocat o lovitură dată de către Guvern mişcării sale, Frăţia Musulmană, cei mai mulţi dintre membrii acesteia fiind ucişi sau arestaţi.
În a doua decadă a lunii trecute, Morsi a primit o pedeapsă de 20 de ani de închisoare într-un alt proces pentru violenţe împotriva manifestanţilor în cursul mandatului său de un an.