E.S. Adrian Zuckerman, ambasador al Statelor Unite ale Americii în România între 2019 și 2021, a scris un editorial pentru DC News în care precizează că România riscă să piardă una dintre cele mai importante oportunități din sectorul energetic din cauza unor decizii de management.
Textul Excelenței Sale Adrian Zuckerman, ambasador al Statelor Unite ale Americii în România între decembrie 2019 și februarie 2021:
E.S. Adrian Zuckerman, pentru DC News: Deciziile de management ale Nuclearelectrica pot reprezenta un risc de securitate națională
În contextul actual al unor condiții economice extrem de dificile și al costurilor ridicate energetice, este foarte frustrant să observăm cum guvernul României continuă să permită unor entități de stat prost administrate și opace să irosească activele țării. Nu este vorba doar despre miliardele de euro care sunt risipite sau deturnate, ci și despre pierderea altor miliarde care nu mai sunt realizate.
Din aproximativ 1.400 de entități de stat, puține sunt bine administrate și puține înregistrează profit. În multe cazuri, acest profit este iluzoriu, cum este cazul Trans-Electrica, unde aproximativ 80% din infrastructură nu a fost modernizată și datează din perioada comunistă. Tarom și CFR au fost, de asemenea, evidențiate ca eșecuri evidente. Cu toate acestea, aparent nimeni nu a analizat cu atenție Nuclearelectrica și deciziile sale de management. Nu este doar o problemă de profitabilitate, ci poate reprezenta și un risc de securitate națională. Este remarcabil că i s-a permis să gestioneze — sau să gestioneze defectuos — proiectele nucleare ale României timp de ani de zile.
La sfârșitul anului 2020, Nuclearelectrica era pregătită să continue construcția a două noi reactoare nucleare la Cernavodă, Unitățile 3 și 4, și să reabiliteze Unitatea 1. Au fost elaborate planuri și calendare în 2020, conform cărora Unitatea 1 urma să fie oprită aproximativ un an și repusă în funcțiune până în 2026, iar Unitățile 3 și 4 urmau să fie finalizate până în 2028/2029. Costul total era estimat între 8 și 9 miliarde de dolari. Ca parte a finanțării, EXIM US urma să ofere până la 7 miliarde de dolari. Fiecare reactor de la Cernavodă ar fi furnizat puțin peste 700 MW, pentru un total de peste 2.800 MW, reprezentând aproximativ 42% din consumul de energie electrică al României.
Acest lucru nu s-a întâmplat. Din motive greu de înțeles, începând cu 2021 au apărut modificări continue ale proiectului, contractorii au plecat deoarece nu au fost plătiți, iar proiectul a stagnat. Nuclearelectrica a început să se orienteze către un proiect de reactor modular mic (SMR) la Doicești, în ciuda avertismentelor repetate că nu dispune nici de capacitatea de finanțare, nici de resursele umane necesare pentru a dezvolta simultan aceste proiecte.
Cea mai surprinzătoare parte a proiectului SMR este că are în prezent un cost estimat de 6 miliarde de dolari și, dacă va fi finalizat, va produce doar 450 MW. Aceasta este mai puțin decât centrala pe cărbune existentă anterior pe același amplasament, care producea 600 MW. În plus, costul de construcție pe megawatt pentru SMR este de aproximativ trei ori mai mare decât cel de la Cernavodă, iar costul de producție per megawatt este aproape dublu față de cel de la Cernavodă și posibil de trei sau patru ori mai mare decât energia produsă din surse regenerabile, hidro sau gaz. Singura modalitate de a comercializa această energie ar fi prin subvenționarea diferenței de către guvernul României.
În pofida acestor aspecte, Nuclearelectrica a investit sute de milioane de dolari în proiectul de la Doicești. Parametrii de finanțare nu funcționează fără ajutor de stat, iar locația nu este optimă.
Proiectul SMR de la Doicești este adesea considerat unul dintre cele mai avansate din Europa. După decizia finală de investiție din februarie 2026, proiectul a intrat oficial în faza de implementare. Cu toate acestea, realitatea este mai complexă: proiectul nu este pe deplin finanțabil, nu este pregătit pentru execuție și este posibil să nu fie amplasat optim.
În ciuda acestui progres, proiectul rămâne, în practică, într-o fază pre-execuție. Elementele esențiale — finanțarea, structura contractuală și alocarea riscurilor — nu sunt încă finalizate. Nu există un contract EPC complet executat și bancabil, iar rolurile participanților cheie sunt în continuă evoluție.
Finanțarea rămâne principala constrângere. Proiectul depinde în continuare de sprijin extern, inclusiv instituții susținute de guvernul SUA, și nu a obținut încă un pachet complet de finanțare bancabil.
Din punct de vedere tehnic, proiectul este relativ solid. Etapele de proiectare au fost finalizate, amplasamentul a fost validat conform standardelor internaționale, iar tehnologia NuScale este licențiată și pregătită pentru implementare.
Totuși, pregătirea tehnică nu echivalează cu viabilitatea comercială. Modelul economic sugerează că SMR-urile necesită sprijin semnificativ. Cu costuri estimate între 90–140 €/MWh, proiectul nu este viabil pe piață liberă și ar necesita un mecanism CfD de aproximativ 100–130 €/MWh.
Avantajul principal al Doicești este statutul său de sit brownfield, dar nu este optim din perspectiva cererii. Principalele centre de consum sunt în jurul Bucureștiului și în marile zone industriale.
Alternativele mai apropiate de centrele de consum ar putea reduce costurile de transport, ar îmbunătăți integrarea în rețea și ar crește viabilitatea economică.
Programul nuclear al României reflectă o problemă mai largă de execuție: dificultatea de a livra proiecte majore la timp.
Proiectele Cernavodă Unitățile 3 și 4 au fost întârziate în mod repetat, iar reabilitarea Unității 1 se confruntă cu riscuri similare.
Aceste exemple indică o problemă structurală: dependența de finanțări complexe și capacitate limitată de execuție.
SMR-urile sunt prezentate ca o alternativă mai agilă, dar riscurile persistă dacă problemele structurale nu sunt rezolvate.
Există și riscuri reputaționale legate de transparență, utilizarea fondurilor publice și guvernanța proiectului.
Proiectul Doicești este inovator, dar fragil. Succesul său depinde de rezolvarea problemelor de finanțare și de alegerea unei locații optime.
România ar trebui să se concentreze în primul rând pe finalizarea proiectului Cernavodă și abia apoi să reevalueze necesitatea și locația unui SMR, într-un mod transparent și obiectiv.
În prezent, România are două proiecte nucleare majore fără termene realiste de finalizare și fără o cale clară de implementare — dar situația nu trebuie să rămână astfel.