Cei doi au interpretat piesa „BLOW” de Ed Sheeran, Chris Stapleton și Bruno Mars, un rock plin de energie și atitudine. Rebeca, care și-a sărbătorit ziua chiar pe scenă, a cucerit jurații și a mers mai departe în competiție.
Momentul a fost o explozie de adrenalină: Rebeca și Alexandru au oferit un spectacol plin de forță și chimie. Publicul a fost electrizat, iar Irina Rimes a privit mândră prestația celor doi concurenți. Atmosfera a fost atât de intensă încât până și jurații au glumit că „rock-ul le-a îndoit mijlocul”.
Tudor Chirilă: „Am simțit rock-ul, mi-a îndoit mijlocul”
Primul care a luat cuvântul a fost Tudor Chirilă, care a apreciat momentul energic al celor doi tineri artiști:
„La mulți ani, Rebeca! În fiecare sezon Irina debutează cu alegeri bune. Ne plac alegerile Irinei. Am simțit între voi pasiune, am simțit rock-ul mi-a îndoit mijlocul, a fost foart ebine totul. E grea alegerea pentru că din punct de vedere al felului în care v-a potrivit antrenoarea nu mi-am dat seama dacă îmi doresc o voce feminină sau masculină. Aveți amândoi metal în voce. Alegerea mea este Rebeca”.
Theo Rose a apreciat armoniile și chimia dintre cei doi: „Vreau să mă bucur că sezonul acesta avem armonizări foarte fericite. Vocile funcționează foarte bine. Recomandarea mea și a lui Horia Brenciu este Alexandru”.
În schimb, Smiley a mers pe mâna Rebecăi: „Mi s-a părut foarte bun momentul. V-ați aromizat frumos. Recomandarea mea este Rebeca”.
Irina Rimes, mândră și emoționată: „Dacă n-aș avea corsetul, mi-ar ieși inima!”
Antrenoarea celor doi, Irina Rimes, a fost vizibil emoționată și a recunoscut că duelul a fost o provocare:
„Sper să fie cu noroc. Mă bucur că v-a plăcut piesa asta și că ați muncit pe ea. A fost foarte bine. Ați cântat foarte bine și e o alegere grea, pentru că sunteți amândoi pregătiți pentru etapele care urmează. Dacă n-aș avea corsetul acesta, cred că mi-ar ieși inima. Decizia mea este Rebeca.”
Rebeca, cadou perfect de ziua ei: un loc mai departe la Vocea României
La doar câțiva ani, Rebeca a demonstrat că are nu doar o voce puternică, ci și o atitudine demnă de o adevărată rockeriță. Irina Rimes a explicat alegerea sa:
„M-a inspirat foarte mult faptul că la o vârstă atât de fragedă are o voce atât de puternică și știe să se impună vocal. E firavă și cuminte, dar când deschide gura nu mai există dubii.”
Pentru Alexandru Muscalu, drumul la Vocea României s-a oprit aici, dar momentul lor rămâne unul dintre cele mai energice ale sezonului.
Rebeca Bosnea merge mai departe în competiție, cu o victorie dublă: în muzică și în viață chiar de ziua ei!