DCNews Stiri Dronă maritimă, detonată în Marea Neagră. MApN: Punea în pericol navigația - VIDEO

Dronă maritimă, detonată în Marea Neagră. MApN: Punea în pericol navigația - VIDEO

Dronă maritimă, detonată în Marea. Foto: captură video MApN

O dronă maritimă a fost detonată în Marea Neagră de către scafandrii militari EOD, la solicitarea Gărzii de Coastă, anunță Ministerul Apărării Naționale (MApN), precizând că aceasta punea în pericol navigația.

"Scafandrii militari EOD, specializați în lupta împotriva dispozitivelor explozive, din cadrul Forțelor Navale Române, au executat miercuri, 3 decembrie, o misiune de neutralizare a unui obiect care punea în pericol navigația în Marea Neagră, la solicitarea Gărzii de Coastă.

Drona era de tip Sea Baby

Militarii Centrului 39 Scafandri s-au deplasat în raionul maritim estimat la 36 de mile marine est de Constanța, cu sprijinul navei maritime de supraveghere MAI 1107 din dotarea Gărzii de Coastă. În urma analizei obiectului care plutea în derivă, militarii au constatat că era un vehicul de suprafață fără pilot (dronă maritimă) de tip Sea Baby. Echipa de intervenție a primit aprobarea de neutralizare a obiectului identificat, în conformitate cu procedurile operaționale în vigoare, iar în jurul orei 13.00, drona maritimă a fost distrusă prin detonare controlată.

De la începutul războiului din proximitate, Forțele Navale Române monitorizează și supraveghează permanent zona de responsabilitate maritimă și fluvială, atât cu nave și aeronave din dotarea proprie, cât și în cooperare cu celelalte categorii de forțe din Armata României și cu alte state din Alianța Nord-Atlantică", transmite MApN într-un comunicat de presă.

Minele marine aflate în derivă - un alt pericol

Totodată, MApN subliniază faptul că din luna februarie 2022 până în prezent, a fost asigurată libertatea de navigație pentru peste 12.000 de nave comerciale care au tranzitat bazinul Mării Negre.

Un alt pericol major pentru securitatea maritimă este reprezentat de minele marine aflate în derivă. În ultimii aproape patru ani, în Marea Neagră, au fost neutralizate aproximativ 150 de mine marine, șapte dintre acestea fiind distruse de Forțele Navale Române, mai precizează sursa citată.

"În acest sens, țara noastră face parte și din Grupul operativ de combatere a minelor din Marea Neagră MCM BS TG, alături de forțele navale ale Bulgariei și Turciei, iar în ultimele șase luni ale acestui an comanda grupării navale a fost asigurată de marinarii militari români", subliniază MApN.

Știri similare din categoria Stiri Vezi toate articolele