Update
Direcția Generală de Jandarmi a Municipiului București a transmis că unii manifestanți din Piața Victoriei au aruncat cu recipiente din plastic, bulgări de zăpadă și două panouri de plastic în direcția jandarmilor. Pentru detensionarea situației, au fost folosite temporar pulverizatoare cu substanță iritant-lacrimogenă.
„În jurul orei 20:45, unii dintre manifestanții din Piața Victoriei au aruncat cu recipiente din plastic și bulgări de zăpadă în direcția forțelor de ordine.
Totodată, aceștia au aruncat în direcția jandarmilor și două panouri metalice.
Elementele noastre de dialog fac apel la calm și cooperare între protestatari și forțele de ordine.
Subliniem faptul că, din informațiile disponibile la acest moment, nicio persoană nu a fost rănită și, pentru detensionarea situației și redobândirea caracterului pașnic, au fost folosite, pentru scurt timp, pulverizatoarele de mână cu substanță iritant-lacrimogenă.
De asemenea, vom efectua verificări specifice pentru identificarea persoanelor care au încălcat cadrul legal în vigoare și aplicarea măsurilor legale care se impun”, a transmis DGJMB.
Update
Oamenii încep să părăsească piața.
Potrivit autorităților, în această seară, peste 10.000 de oameni au protestat împotriva Guvernului.
Update
La protestul din Piața Victoriei a venit și Cezar Avramuță, cunoscut sub numele de Stegarul Dac.
Sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea
Update
George Simion se află în Piața Victoriei și, împreună cu protestatarii, scandează: „Bolojan, nu uita, România nu-i a ta!”.
Sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea
Sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea
Update
Autoritățile estimează că sunt prezente aproximativ 7000 de persoane.
Sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea
Sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea
Update
Peste 2000 de protestatari au pornit în marș spre Piața Victoriei.
Oamenii strigă: „Jos Guvernul” și „Călin Georgescu este președinte”.
În prezent, traficul pe Bulevardul Magheru, spre Piața Romană, este blocat.
Sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea
Sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea
Update
„Suntem mulți, suntem uniți și suntem puternici.
Vă mulțumesc că ați venit într-un număr atât de mare, în ciuda frigului de afară și în ciuda celor care urăsc tricolorul și neamul românesc.
De aici, din Piața Universității, un loc sfânt și un loc în care a curs sânge pentru libertatea românilor, protestăm și strigăm împotriva cenzurii și a celor care încearcă să reinstaureze dictatura și să ne fure drepturile, împotriva celor care au anulat alegerile”, a transmis George Simion în fața protestatarilor.
De asemenea, George Simion a transmis că o delegație va depune coroane la statuia lui Mihai Eminescu de la Ateneu.
„De ziua marelui Mihai Eminescu, rupt de unii în Parlamentul României, coroana noastră va merge pe bulevardul Magheru și Lascăr Catargiu, însă o delegație va depune coroane la statuia lui Mihai Eminescu de la Ateneu și se va alătura după aceea marșului. Împreună, unitate națională!”, a spus George Simion.
Sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea
Sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea
Știre inițială
Unul dintre acestea se desfășoară în Piața Universității și este organizat de Acțiunea Conservatoare, partidul lui Claudiu Târziu, la care se alătură și AUR. Claudiu Târziu a anunțat că manifestația este organizată împotriva Legii pentru combaterea antisemitismului și xenofobiei (Legea Vexler), iar liderul AUR, George Simion, i-a chemat pe români în stradă pentru a protesta împotriva Guvernului.
Cel de-al doilea protest are loc în Piața Victoriei este organizat împotriva măsurilor fiscale ale Guvernului.
Câteva sute de persoane au venit cu steaguri, vuvuzele și chiar cu drapelul Statelor Unite. Participanții scandează mesaje precum „Stop legea Vexler”, „Călin Georgescu președinte”, „Unitate națională”, „Libertate” și „Afară, afară cu hoții din țară”.
Mii se protestatari s-au adunat deja și scandează: „Pentru neam și pentru țară, legea veche trebuie să dispară!”
Claudiu Târziu, liderul Acțiunii Conservatoare, a anunțat protestul împotriva Legii Vexler încă de anul trecut și a explicat că manifestația vizează consecințele legii asupra memoriei colective a eroilor și personalităților românești. El a invitat toate formațiunile politice, civice și politicienii responsabili să se alăture acțiunii.
Claudiu Târziu a ținut un discurs în care a vorbit despre impozite salarii și pensii.
„Știu, mulți dintre voi sunteți aici pentru problemele care vă apasă în fiecare zi: impozite, taxe peste taxe, salarii înghețate, pensii înghețate… și toate celelalte greutăți care au venit de la aceste guverne”, a spus Claudiu Târziu la protest.
Sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea
Video: