Aeroportul din Palm Beach, în statul american Florida, a fost redenumit după preşedintele Donald Trump.
Aeroportul din Palm Beach, în statul american Florida, a fost redenumit joi după preşedintele Donald Trump, alăturându-se unei întregi serii de instituţii, clădiri, programe guvernamentale, nave de război şi chiar bancnote care poartă acum numele magnatului devenit şef de stat, relatează Reuters și preluat de Agerpres.
Schimbarea numelui aeroportului în „President Donald J.Trump International Airport” ilustrează recunoaşterea sprijinului acordat de liderul republican statului „adoptat” Florida, care găzduieşte şi faimosul său resort Mar-a-Lago.
„Nu cred că mai este cineva în mai mare măsură asociat cu Palm Beach decât Donald Trump, probabil în toată Florida”, a declarat fiul preşedintelui, Eric Trump, într-un interviu acordat Fox News.
Tot mai multe instituții poartă numele lui Trump
După ce DonaldTrump şi-a preluat al doilea mandat la Casa Albă în ianuarie 2025, au ajuns să-i poarte numele, între altele, o viitoare navă a marinei, un program de vize pentru străinii cu dare de mână, site-ul unui program guvernamental de medicamente eliberate pe bază de reţetă şi un tip de conturi federale de economii pentru copii.
În plus, numele lui a fost adăugat pe clădirea Institutului SUA pentru pace din Washington; în schimb, tot la Washington, justiţia a respins o tentativă de a redenumi după Trump centrul cultural naţional John F.Kennedy.
Guvernatorul din Florida, Ron DeSantis, a promulgat în martie legea privind schimbarea numelui aeroportului din Palm Beach, al cărui cod de identificare pentru aviaţie va deveni din 18 august DJT, din PBI în prezent.
Eric Trump şi familia sa s-au aflat în primul avion - unul privat - care a aterizat pe aeroportul rebotezat, înaintea zorilor.
Citește și: Pașapoarte cu chipul lui Donald Trump, emise de SUA în ediție limitată