DCNews Stiri Distrigaz, PRECIZĂRI după explozia blocului din Rahova: Numai un operator autorizat ANRE putea interveni

Distrigaz, PRECIZĂRI după explozia blocului din Rahova: Numai un operator autorizat ANRE putea interveni

Inquam Photos/ Octav Ganea

Distrigaz Sud Rețele precizează că a intervenit în blocul de pe Calea Rahovei în 16 octombrie, când a oprit gazele și a pus un sigiliu, urmând ca un operator autorizat ANRE să intervină. Ar fi intervenit, după cum au spus și martorii, dar, conform acestora, când oamenii nu i-au dat cei 1.500 de lei ceruți, ar fi lăsat sigiliul rupt și ar fi plecat. Acest scenariu pare a fi confirmat și de Distrigaz Sud Rețele. Un om simplu nu ar fi putut repune în funcțiune instalația, fiind necesară intervenția unui operator autorizat ANRE, care să transmită documentația justificativă către Distrigaz. 

”Distrigaz Sud Rețele revine cu următoarele precizări în ceea ce privește deflagrația din cartierul Rahova, strada Vicina, nr. 1, blocul 32, scara 2, din sectorul 5 al municipiului București: 

Agentul de intervenție Distrigaz Sud Rețele ajuns pe teren în dimineața zilei de 17 octombrie, ca urmare a apelului din Centrul de Apel Urgențe, a constatat că sigiliul aplicat ca urmare a intervenției de pe 16 octombrie fusese rupt, din cauza unei intervenții neautorizatePrecizăm că robinetul de branșament pe care s-a aplicat sigiliul după închidere nu a fost afectat de explozie, fiind de altfel protejat de o firidă.

Precizăm, de asemenea, că în conformitate cu legislația în vigoare Distrigaz Sud Rețele are obligația de a pune în siguranță imobilul prin întreruperea alimentării cu gaze naturale până la remedierea, de către o firmă autorizată de ANRE. 

De asemenea, clientului îi revin următoarele obligații:

  • să întreţină şi să exploateze în condiții de siguranță instalaţia de utilizare a gazelor naturale,
  • să asigure efectuarea verificărilor şi reviziilor tehnice periodice ale instalaţiei de utilizare a gazelor naturale,
  • să asigure remedierea defecţiunilor în funcţionarea instalaţiei de utilizare numai prin intermediul operatorilor economici autorizaţi de ANRE,
  • să folosească exclusiv aparate consumatoare de combustibili gazoşi care respectă cerinţele legislaţiei în vigoare şi să efectueze verificarea şi repararea acestora, prin intermediul unor operatori economici autorizaţi de organisme abilitate.

Pentru reluarea alimentării cu gaze naturale, de către Distrigaz Sud Rețele, a clienților afectați, este necesară îndeplinirea următoarelor condiții:

  • contractarea, de către clienți, a unui operator economic autorizat A.N.R.E. pentru remedierea defectelor și efectuarea reviziei tehnice a instalației interioare de utilizare;
  • transmiterea către Distrigaz Sud Rețele a documentelor justificative întocmite de către respectivul operator economic.

Distrigaz Sud Rețele colaborează cu organele de anchetă prin punerea la dispoziție a tuturor informațiilor solicitate de acestea.

Ne exprimăm încă o dată compasiunea pentru famillile victimelor” anunță Distrigaz Sud Rețele. 

 
Știri similare din categoria Stiri Vezi toate articolele