DCNews Stiri De ce traficul e mai bine organizat în Chișinău decât în București. Titi Aur: De ce are nevoie Capitala / video

De ce traficul e mai bine organizat în Chișinău decât în București. Titi Aur: De ce are nevoie Capitala / video

Sursa foto: INQUAM PHOTOS

Titi Aur, instructor de conducere defensivă, a vorbit despre sistematizarea și modernizarea orașului Chișinău și a explicat că dezvoltarea se face treptat, din centru către periferie. Acesta a mai explicat că infrastructura este bine gândită și organizată, astfel încât regulile sunt ușor de urmat, iar oamenii se conformează și din respect pentru sistem, nu doar de frica amenzilor. 

Titi Aur a vorbit, de asemenea, despre traficul din București și a spus care este soluția pentru reorganizarea eficientă a circulației.

„La Chișinău au început sistematizarea și modernizarea orașului, din centru înspre periferie. Dacă mergi prin centru, pe bulevardul principal este totul perfect. Dacă te duci 2-3 străduțe, depinde cum au avansat, sunt perfecte, cu trotuare, cu floricele, cu borduri, cu de toate. Dacă te duci mai multe străzi, ajungi în zona încă neatinsă, dar au un program foarte clar și cresc de la centru către exterior.

Au spus: „Asta e! Până ajungem în cartierul cel mai marginal va mai dura, dar cel puțin de unde am început facem o treabă bună, cu cap, cu coadă, cu totul terminat”.

Îți e mai mare dragul și nu ai cum să încalci regula, adică nu ai cum să intri pe banda de autobuz pentru că simți că nu ai ce să cauți, că toți stau pe cele două benzi și o bandă e liberă pentru autobuze. Mai mult decât atât, dacă intri te și sancționează, dar nu neapărat de frica polițistului nu intri, ci că te simți oaia neagră, nu îți vine să faci asta pentru că e totul gândit, este marcat, drumul este prietenos, în sensul că îți indică pe unde trebuie să te duci și pe unde nu ai voie. Dar dacă te duci pe acolo ești tu ciudatul, se uită toți la tine. Mai ești și cu număr de România...”, a spus Titi Aur

VEZI ȘI: Un poliţist a trecut pe roşu la semafor, chiar dacă nu era în misiune. Mesajul pe care îl transmite în societate

Ce se poate face în București

Titi Aur a vorbit despre necesitatea unei sistematizări coerente a Bucureștiului, care se poate face printr-un proiect concret și aplicat indiferent de schimbările politice. Potrivit acestuia, măsurile simple sunt superficiale și nu sunt suficiente fără o reorganizare profundă a infrastructurii.

„Acest lucru se întâmplă în foarte multe localități din Europa. Sistematizarea coerentă, logică, a orașelor. Multă lume îmi pune întrebarea: „Dar în București ce se poate face? Că e haos!”. E, într-adevăr.

Doar asta ne poate salva: o sistematizare coerentă după un proiect mare al Bucureștiului. Asta înseamnă că ar trebui ca un primar, o administrație să-și asume acest lucru, să plătească un studiu, care costă zeci de milioane, la niște profesioniști și după ce ai studiul, degeaba l-ai făcut și ai cheltuit niște bani pe el, dacă nu îl aplici. Te apuci și îl aplici, dar îl aplici într-o înțelegere în afara partidelor și a luptelor politice și spui: „Trebuie să fim de acord toți că acest program trebuie aplicat. Indiferent cine e la manete, trebuie să facă asta”.

Cum? Începem din centru către exterior sau începem din exterior către centru... Nu știu! Trebuie o formulă gândită. Pentru asta ar trebui atâta minte și atâta putere, voință politică, încât să spună cineva: „Trebuie să facem asta”. Deocamdată nu suntem în faza în care cineva se gândește la asta.

În campania electorală, câte un candidat mai spune: „O să fac ceva pentru trafic, fără să spună exact ce și cum. Fie nu știe, fie nu e atât de important. Dacă punem niște semafoare inteligente nu e suficient! Dacă nu faci o restructurare, o reorganizare a orașului, ajungând până la detalii precum: când oprește autobuzul, bordura să fie la nivelul care trebuie; Când oprește autobuzul, are alveolă; Când pleacă din alveolă, șoferul trebuie să-i acorde prioritate. La noi, se roagă șoferul de autobuz să plece din alveolă. Foarte rar se întâmplă să-l lase primul șofer când semnalizează autobuzul că pleacă din alveolă”, a spus Titi Aur la emisiunea DC Conducem de pe DC News și DC News TV. 

Video:

Știri similare din categoria Stiri Vezi toate articolele