DCNews Stiri Internațional Cum a reușit un câine Chihuahua să-și salveze stăpânul căzut în munți - FOTO

Cum a reușit un câine Chihuahua să-și salveze stăpânul căzut în munți - FOTO

Sursa foto: Freepik

Un excursionist care a căzut într-o crevasă adâncă de 8 metri, în Elveția, a fost salvat datorită animalului său de companie, un câine din rasa Chihuahua, care le-a indicat echipelor de intervenție locul în care se afla, transmite luni agenția DPA.

Serviciul local de intervenție a declarat că bărbatul se plimba vineri alături de câinele său pe ghețarul Fee, lângă stațiunea Saas-Fee din Alpii elvețieni, când a căzut în crevasă printr-un pod de zăpadă.

El a reușit să ceară ajutor cu ajutorul unui walkie-talkie, a declarat duminică serviciul de salvare Air Zermatt.

„S-a întâmplat ca o persoană aflată în apropiere să primească apelul de urgență, însă nu a reușit să localizeze locul exact al accidentului”, a adăugat serviciul.

A stat aproape de stăpân, până la venirea salvatorilor

Air Zermatt a precizat că salvatorii au găsit în cele din urmă câinele Chihuahua, care stătea în apropierea găurii „abia vizibile” și astfel au reușit să-i salveze rapid stăpânul.

Salvatorii au descris animalul de companie drept un „erou patruped”.

Bărbatul și câinele său au fost transportați la spital pe calea aerului, notează DPA, citat de Agerpres.

Citește și: Imaginile groazei într-un sat din Brașov. Câini mutilați și ținuți în lanț, cadavre de animale în stare de descompunere. Apelul unei asociații

Știri similare din categoria Stiri Vezi toate articolele