DCNews Stiri Copilul răsfățat nu devine agresiv, dar devine vulnerabil. Lavinia Stan explică de unde apare violența la copii

Copilul răsfățat nu devine agresiv, dar devine vulnerabil. Lavinia Stan explică de unde apare violența la copii

Copilul răsfățat nu devine agresiv, dar devine vulnerabil. Lavinia Stan explică de unde apare violența la copii Foto: Unsplash

Invitată în emisiunea „Părinți Prezenți”, moderată de Loredana Iriciuc, Lavinia Stan a explicat că un copil crescut ca fiind centrul universului poate deveni foarte sensibil atunci când intră în contact cu realitatea.

„În mintea mea, când crești un copil pe ideea asta de centrul universului, buricul pământului, de fapt creezi un copil foarte sensibil. Un copil căruia i s-a răspuns permanent la nevoi va ieși în lume și va fi un copil ușor alintat, ușor sensibil. Aici va fi pentru el mai greu”, a spus ea.

Potrivit acesteia, însă, acești copii nu sunt neapărat agresivi.

„Agresivitatea nu vine din aer”

Lavinia Stan susține că agresivitatea copiilor nu apare spontan, ci este învățată din mediul în care trăiesc.

„Nu cred că aceștia sunt copii agresivi. Copiii agresivi sunt copiii contaminați de agresivitate. Agresivitatea este ca o energie. Dacă stăm înconjurați de oameni depresivi, vom deveni și noi depresivi. La fel este și cu agresivitatea”, a explicat ea.

În opinia sa, sursa poate fi variată: mediul online, familia sau comportamentul adulților.

„Undeva copilul vede agresivitatea. O poate vedea în online, o poate vedea acasă, în limbajul nostru, fără să fim conștienți. Poate vedea un tip de manifestare al adultului care îi transmite că are voie să se poarte așa”, a mai spus autoarea.

Citește și: Copiii absorb stresul părinților. De ce apare fenomenul tot mai des

Episodul care a șocat-o la o ședință cu părinții

Lavinia Stan a povestit și o experiență recentă de la o ședință cu părinții, unde s-a discutat despre doi elevi care provocau conflicte repetate în școală.

„Am stat 30-40 de minute să discutăm despre comportamentul a doi copii care făceau mare tărăboi și generau conflicte chiar și între clase. Ce m-a șocat a fost că mama copilului cu cele mai mari probleme de agresivitate era cea mai vocală și părea că nu înțelege deloc situația”, a povestit ea.

Experiența i-a amintit de un episod similar trăit cu ani în urmă, când unul dintre copiii ei avea în clasă un coleg extrem de violent.

Momentul în care „mama s-a transformat în fiară”

La acea întâlnire, mai mulți părinți povesteau episoade în care copiii lor fuseseră agresați, însă mama copilului continua să nege.

„Spunea că nu este adevărat, că fiul ei nu face așa ceva. În acel moment am văzut ca un film cum acel copil o împinge pe fetița mea pe scări și îi face rău. Atunci m-am transformat din mamă în fiară”, a relatat ea.

Lavinia Stan i-a spus atunci direct mamei că situația trebuie rezolvată, avertizând că un copil care nu își poate controla furia poate deveni periculos pentru ceilalți.

„Când există o problemă de comportament, părinții nu trebuie să tacă”

Din acel episod, spune ea, a învățat două lecții importante.

Prima este că părinții nu ar trebui să evite confruntarea atunci când este vorba despre siguranța copiilor lor.

„Când există o problemă de comportament, părinții nu trebuie să tacă. Să spui adevărul și realitatea așa cum este este datoria noastră, pentru că suntem acolo să ne reprezentăm copiii”, a explicat Lavinia Stan.

Responsabilitatea revine, în primul rând, părinților

A doua lecție, spune ea, este că responsabilitatea principală pentru corectarea comportamentului aparține părinților, nu școlii sau sistemului.

„Când ai un copil cu o problemă de comportament, tu, părintele, trebuie să rezolvi problema. Nu țara, nu ministrul, nu școala”, a subliniat ea.

În opinia sa, primul pas este evaluarea de către un specialist.

„Te duci la un psiholog, faci o evaluare și vezi de unde vine agresivitatea. Psihologul nu înseamnă că cineva e nebun. El te ajută să înțelegi cum se traduc în sistemul psiho-emoțional al copilului impulsurile din mediul în care trăiește”, a concluzionat Lavinia Stan. 

Știri similare din categoria Stiri Vezi toate articolele