Liderul nord-coreean Kim Jong Un s-a declarat deschis să reia contactul cu Statele Unite dacă acestea din urmă renunță să ceară ca Phenianul să își abandoneze programul său de arme nucleare, a relatat luni presa de stat nord-coreeană, citată de AFP.
„Dacă Statele Unite abandonează obsesia lor delirantă cu denuclearizarea și, recunoscând realitatea, doresc cu adevărat să coexiste pașnic cu noi, atunci nu există niciun motiv pentru care să nu ne putem așeza în fața lor”, a declarat Kim, potrivit agenției de presă KCNA.
„Personal, am amintiri plăcute despre actualul președinte american, Donald Trump”, a spus el.
Coreea de Nord continuă să-și dezvolte arma nucleară
Coreea de Nord a efectuat șase teste nucleare între 2006 și 2017 și de atunci a continuat să-și dezvolte arsenalul în ciuda sancțiunilor internaționale severe.
Phenianul își justifică programul nuclear militar prin amenințările cu care susține că se confruntă din partea Statelor Unite și a aliaților săi, inclusiv a Coreei de Sud. În ianuarie, Kim Jong Un a declarat că acest program va continua „pe termen nelimitat”.
Donald Trump, care a avut o serie rară de întâlniri cu Kim Jong Un în timpul primului său mandat, și-a arătat disponibilitatea, de la revenirea la putere în ianuarie, de a relua contactul cu liderul nord-coreean, pe care l-a descris ca fiind un „tip inteligent”.
Cei doi s-au întâlnit pentru prima dată la un summit istoric la Singapore în iunie 2018, al doilea la Hanoi în Vietnam în februarie 2019 și ultima dată la frontiera intercoreeană în iunie 2019. Aceste întâlniri nu au dus la niciun progres către denuclearizarea finală a Phenianului, potrivit Agerpres.