Preşedinta Parlamentului European, Roberta Metsola, i-a informat pe eurodeputaţi că două moţiuni de cenzură au primit sprijinul necesar.
Potrivit regulamentului de procedură al Parlamentului European, o moţiune de cenzură are nevoie de sprijinul a cel puţin o zecime dintre cei 719 membri ai legislativului UE pentru a putea fi dezbătută şi ulterior supusă votului în plen.
Două grupuri politice, "Patrioţi pentru Europa" şi grupul Stângii, au anunţat săptămâna trecută că vor depune moţiuni de cenzură împotriva Comisiei Europene, după ce preşedinta acesteia, Ursula von der Leyen, a rostit discursul anual privind starea UE.
Grupul "Patrioţi pentru Europa", condus de francezul Jordan Bardella, a criticat politica economică a executivului UE, denunţând acordul comercial cu Statele Unite privind taxele vamale, pe care l-a numit o "capitulare", simbol al unei Uniuni Europene "dezarmate şi discreditate". Bardella ceruse deja la începutul lunii septembrie un vot de neîncredere împotriva preşedintei Comisiei Europene, în special pentru a contesta acordul comercial Mercosur cu ţările latino-americane, pe care l-a descris drept o "trădare" a fermierilor şi a mediului.
De partea sa, co-lidera grupului Stângii, Manon Aubry, a acuzat Uniunea Europeană de "complicitate" la "genocidul" din Fâşia Gaza, reproşându-i că "închide ochii" la situaţia din Orientul Mijlociu.
La începutul lunii iulie, Parlamentul European a respins cu o largă majoritate o moţiune de cenzură a extremei drepte, iniţiată de eurodeputatul român Gheorghe Piperea (grupul Conservatorilor şi Reformiştilor Europeni), care o viza pe preşedinta Comisiei Europene. La acea vreme, 360 dintre membrii PE au votat contra moţiunii şi 175 în favoarea ei, semnificativ mai puţin decât majoritatea necesară de două treimi din toate voturile exprimate.