Compania Mattel care produce păpuşile Barbie a anunţat că lansează o păpuşă Barbie după chipul şi asemănarea celebrei soliste canadiene Celine Dion, transmite miercuri DPA.
Aspectul păpuşii aduce un omagiu rochiei bleumarin cu mâneci lungi pe care Celine Dion a purtat-o când a interpretat piesa tematică a filmului "Titanic", "My Heart Will Go On", la Premiile Oscar din 1998.
Păpușa Celine Dion / FOTO: captură video PMK DOLLS (YouTube)
Colierul albastru pe care îl poartă păpuşa este inspirat de colierul cunoscut sub numele de "inima oceanului", care joacă un rol important în blockbusterul din 1997, scrie Agerpres. Părul păpuşii este coafat într-un coc şi poartă şi o pereche de cercei argintii.
Păpușa Celine Dion / FOTO: captură video PMK DOLLS (YouTube)
"Sper că această păpuşă îi va inspira pe toţi "
"Este o adevărată onoare să mă alătur moştenirii Barbie cu o păpuşă inspirată de unul dintre cele mai semnificative momente ale carierei mele", a declarat Celine Dion.
"Sper că această păpuşă îi va inspira pe toţi să se exprime cu încredere, să îşi urmeze visele şi să creadă în puterea propriei voci", a adăugat ea.
Dion este cea mai recentă vedetă a cărei imagine este folosită pentru o păpuşă Barbie, urmând-o pe Mariah Carey şi Tina Turner. Margot Robbie, care a jucat rolul lui Barbie în filmul de succes din 2023, are de asemenea o păpuşă după chipul ei.
Păpușa Celine Dion / FOTO: captură video PMK DOLLS (YouTube)
Cu aproape 260 de milioane de albume vândute în întreaga lume, Celine Dion este una dintre cele mai bine vândute şi decorate artiste din istoria muzicii pop, cunoscută pentru hituri precum "My Heart Will Go On" sau "Because You Loved Me".
Păpuşa Barbie Signature Celine Dion de la Mattel este disponibilă pentru vânzare, mai notează DPA.
Celine Dion, din nou pe scenă și aproape de fani
Celine Dion pare că se bucură din nou de viață, după ce boala de care suferă o pusese la pământ în 2022. Recent, Celine Dion a concertat la Plénitude Arena de lângă Paris, după ce, artista ajunsese să se întrebe dacă se va mai întoarce vreodată pe scenă din cauza bolii de care suferă: sindromul persoanei rigide (SPS). Momentul a venit și cu un incident nefericit, în timpul unui concert, când și-a pierdut echilibrul și a alunecat pe scenă.
Cântăreaţa a avut și o apariţie surpriză la finalul unei prezentări de modă la baza Turnului Eiffel, în deschiderea Săptămânii Modei de la Paris, a constatat AFP. Îmbrăcată într-o rochie lungă şi neagră, vedeta a sosit pe podium la finalul evenimentului, suscitând ovaţiile spectatorilor.
Reamintim că, în 2022, Celine Dion a anunţat anularea concertelor din cadrul turneului european "Courage World Tour" programate să aibă loc în vara anului 2023, în perioada 31 mai - 17 iulie, unul dintre acestea urmând să aibă loc la București.
"Mă doare să vă anunţ că nu voi fi pregătită să-mi reiau turneul în Europa. Mi-e dor să vă văd pe toţi... să fiu pe scenă... să cânt pentru voi. Întotdeauna mă dăruiesc 100% în show-urile mele, dar nu vă pot oferi asta acum. Ca să pot ajunge din nou la voi nu am altă variantă decât să mă concentrez pe sănătate şi să sper că sunt pe drumul cel bun spre vindecare", a transmis, atunci, Celine Dion.